Cea mai mare exploatare de gaze din Europa va fi închisă, după ce a provocat cutremure timp de 20 de ani

Cea mai mare exploatare de gaze din Europa va fi închisă, după ce a provocat cutremure timp de 20 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Olanda va opri extracția din zăcământul de gaze naturale de la Groningen, după două decenii în care localnicii au fost terorizați de cutremurele generate de această activitate. Însă seismele ar putea persista.

Autoritățile au decis închiderea zăcământului de gaze naturale din Garelsweerd, localitate din provincia Groningen, însă vor menține funcționale 11 sonde timp de încă un an, în eventualitatea unei ierni grele și a unor turbulențe geopolitice, relatează France 24.

Este o veste bună pentru cei care locuiau în apropierea zăcământului de gaze naturale deschis în anii '60. Aceștia s-au plâns mai bine de 20 de ani că erau terorizați de seismele provocate de operațiunile de extracție. Populația locală s-a confruntat cu cutremure de mică amplitudine, aproape de suprafața solului, cauzate de pungile de vid formate în timpul extracției gazelor.

Seismele au provocat daune pe scară largă caselor și altor clădiri din zonă. Experții au avertizat, însă, că seismele ar putea continua timp de câțiva ani.

ADVERTISING

Localnicii au fost informați încă din 2018 că exploatarea va fi închisă. Deși extracția gazelor din zăcământ a ajuns aproape de zero în ultimii ani, Guvernul a menținut deschisă exploatarea din cauza incertitudinii de pe piața globală a energiei, provocată de invazia Rusiei în Ucraina.

"Un număr imens de oameni din provincie a avut probleme psihologice din cauza extracției gazelor", a spus Jan Wigboldus, președintele unei asociații a localnicilor, citat de AFP. Potrivit acestuia, mulți dintre cei afectați au fost învinși de birocrație, primind o compensație modică pentru chinul îndurat.

Un raport din februarie al unei comisii parlamentare a acuzat autoritățile olandeze că nu au acordat atenție riscurilor pe termen lung, în timp ce s-au concentrat pe succesul extracției, adăugând că Guvernul avea obligația morală de a remedia situația.

ADVERTISING

Premierul olandez Mark Rutte a declarat vineri, în timpul unei vizite la fața locului, că zeci de mii de copii au trăit într-o situație groaznică în această regiune, potrivit agenției olandeze de presă ANP.

De mai multe luni, grămezi imense de bucăți de țevi și conducte vechi scoase din uz au umplut exploatarea, în timp ce multe case din zonă au fost renovate sau reconstruite pentru a integrarea unor structuri de rezistență antiseismică.

Aproximativ 2.300 de miliarde de metri cubi de gaze naturale s-au extras din acest zăcământ, cel mai mare din Europa, conform companiei Shell.

ADVERTISING

Exploatarea din Groningen a generat un venit de aproximativ 429 de miliarde de euro, sumă ajustată cu inflația, între 1963 și 2020. 85% din această sumă a intrat în bugetul statului.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇