România și Polonia sunt favoritele SUA în regiune și vor deveni lideri regionali, fiecare pe bucata sa de interes geopolitic.
Cele două state urmează să fie conectate prin autostrăzi și căi ferate, de la Marea Neagră, din Constanța, până la Marea Baltică, la Gdansk.
Aceste culoare vor ajuta la scoaterea Rusiei din ecuația energetică a zonei, având la nevoie și valențe militare. Este viziunea sugerată, în mai multe rânduri, de ambasadorul Washigtonului la București.
La sfârștiul săptămânii trecute, partea română și cea americană au și semnat un memorandum de peste 7 miliarde de dolari care, dacă se va pune în practică după alegerile americane, va face posibilă viziunea ambasadorului Adrian Zuckerman.
Cu acești bani ar urma să se termine lucrările Centralei Nucleare de la Cernavodă, începute în anii '80 cu un proiect canadian, pe care au încercat să pună mâna și chinezii via PSD.
Tot din memorandum rezultă și posibilitatea investiției care să lege Marea Neagră de Marea Baltică.
De altfel, conectarea celor două s-ar face destul de repede, dacă în loc să fie făcut un drum direct prin Ucraina, traseul ar ocoli prin Slovacia și Ungaria și ar intra în România prin Vest, mai cu seamă că există porțiuni lungi de autostradă pe acest ax și statele străbătute sunt toate în Inițiativa Celor Trei Mări sau Intermarium.
Planul n-ar lua în considerare o scurtătură prin Ucraina, o zonă prea complicată, pe care Rusia nu vrea să o lase să plece, iar Occidentul nu insistă să o dizloce.
Un nou proiect de apărare ”Între Mări”
Intermarium este un concept preluat din muzeul de idei al istoriei și pus pe tapet de Polonia cu ajutorul Statelor Unite.
În perioada interbelică, mareșalul polonez Józef Piłsudski a gândit o alianță, dacă nu chiar o federație a țărilor cuprinse „Între Mări” cu scopul de a apăra întreaga regiune atât împotriva Rusiei Sovietice, cât și a Germaniei.
Noul Intermarium are obiective relativ similare, dar îmbrăcate în termeni economici.
Inițiativa Celor Trei Mări, adică a statelor dintre Marea Adriatică, Marea Baltică și Marea Neagră, a fost inaugurată acum patru ani la Dubrovnik, cu scopul „consolidării independenței energetice” și a dezvoltării legăturilor între statele care participă: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
Cu excepția Austriei, toate celelalte provin din fostul lagăr socialist și formează ceea ce fostul șef al Pentagonului, Donald Rumsfeld, numea „noua Europă”, comparând-o în 2003, când se punea problema invadării Irakului, cu „vechea Europă”, în special Franța și Germania, care din punctul lui de vedere se refugiaseră într-un conformism politic vecin cu lașitatea.
România și Polonia, flancul sudic
Ambasadorul american la București pare să rețină această departajare, chiar dacă nu o formulează explicit.
El vorbește despre importanța României și Poloniei pe flancul sudic, despre armamentul sofisticat pe care Statele Unite l-a amplasat în cele două state și despre proiectul comun pe care Varșovia și Bucureștiul trebuie să-l demareze cât de curând: conectarea lor pe șosea, pe cale ferată și în cele din urmă prin conducte energetice.
Polonia, care cumpără gaz din SUA prin terminalul Swinouscie din Marea Baltică, se opune din răsputeri gazoductului Nord Stream 2, dintre Germania și Rusia.
România, pe de altă parte, nu are nicio problemă să-și completeze nevoile cu gaz rusesc, ținându-și propriile resurse pentru zile negre.
Turkish Stream, conducta care aduce gaz din Rusia în Turcia și mai departe în Balcani prin Bulgaria, nu a fost în niciun moment pusă sub semnul întrebării la București.
România, mereu ”diplomată”
România își păstrează loialitatea față de americani, dar nu face exces de zel, investițiile militare rămân la limita cea mai de jos, proiectele energetice sunt modeste, legislația croită împotriva investitorilor se schimbă greu, iar unele întrebări puse de partenerul strategic, cel mai important, rămân fără răspuns din partea Bucureștiului.
De pildă, în iulie, când secretarul de Stat american Mike Pompeo a îndemnat la realizarea unui coaliții internaționale pentru a contracara influența Chinei pe plan global, președintele Klaus Iohannis a spus că diplomația română va evalua „schimbările geopolitice” care au loc.
Este felul diplomatic în care răspunde România, atunci când e nevoită să aibă poziții ferme.
Are o temere istorică, fiindcă e o țară de margine, care în trecut a fost într-o permanentă precaritate, între Estul lacom și Vestul egoist.
Chiar sub umbrela NATO și scutul SUA, România rămâne precaută, așteptând banii americani, aplaudând proiectele lor, dar refuzând pozițiile inflexibile, inclusiv atunci când ar trebui făcute împotriva Chinei.
Americanii vor o altă atitudine de la România
Noul ambasador american la București încearcă să schimbe reflexele autohtone și să facă din România noul tigru la Marea Neagră, care să adune investiții, să se transforme într-un nod energetic important, o țară înarmată până în dinți, care știe clar ce vrea și care își dă mâna cu Polonia într-un triunghi cu vârful la Washington.
Sabina Fati