Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a produs surpriza la alegerile parlamentare 2020.
Înființat în luna septembrie 2019 de George Simion, un cunoscut militant pentru unirea Basarabiei cu România, AUR ar putea intra în Parlament dacă rezultatele exit poll-urilor se confirmă.
Potrivit sondajelor de la ieșirea de la urne, AUR a acumulat 5,2% dintre voturi.
"Aceasta primă bătălie nu s-a terminat deloc. Estimările arată minim 500 de mii de voturi pentru noi. Rog fiecare reprezentant din secțiile de votare să rămână până la final, până are o copie în mână după procesul verbal. În mod normal, scorul nostru nu este cel arătat de sondaje, scorul nostru trebuie să ajungă la 8-9%. Ce este sub această cifră va construi un semn mare de întrebare și subiect pentru următoarele noastre acțiuni. Așteptăm numărarea rezultatelor. Votul este sfânt, democrația este sfântă, o să facem orice e nevoie pentru libertatea românilor", a spus George Simion.
Ulterior, George Simion a anunțat că AUR nu va intra în nicio coaliţie de guvernare, dar și că AUR vrea să conteste alegerile în diaspora. A fost o uriașă bătaie de joc, fraudă a sistemului lui Iohannis, a afirmat liderul partidului.
Rezultate surpriză la alegerile parlamentare
S-au închis urnele în ţară şi rezultatele exit-poll anunţă o ierarhie care răstoarnă sondajele, împreună cu nişte surprize majore în ceea ce priveşte partidele mici.
PSD este pe primul loc, umăr la umăr cu PNL, care era cotat ca favorit în ultimele cercetări sociologice din campania electorală.
Pro România şi PMP stau cu sufletul la gură pentru că e posibil să nu treacă pragul electoral, având rezultate în marja de eroare.
În schimb, se pare că va intra în Parlament un nou partid: AUR.
Iată ce arată exit-poll-ul realizat de CURS-AVANGARDE pentru ora 21:00:
Camera Deputaților:
- PSD – 30,2%
- PNL – 29,3%
- USR-PLUS – 16,1%
- UDMR – 5,6%
- AUR – 5,3%
- PMP – 5%
- Pro România – 5%
- PER – 1,2%
- PPU-SL – 1,1%
- Altul – 1,2%
Senat:
- PSD – 30,3%
- PNL – 29,4%
- USR-PLUS – 16,6%
- UDMR – 5,7%
- AUR – 5,4%
- PMP – 5%
- Pro România – 5%
- PER – 1,1%
- PPU-SL – 1%
- Altul – 0,5%
În graficul de mai jos vă prezentăm cum arată situația de la exit-poll-uri, comparativ cu rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 2016:
Iată ce arată exit-poll-ul realizat de CURS-AVANGARDE pentru ora 19:00:
Camera Deputaţilor
- PSD – 30,5%
- PNL – 29%
- USR-PLUS – 15,9%
- UDMR – 5,7%
- AUR – 5,2%
- Pro România – 5%
- PMP – 5%
Senat
- PSD – 30,6%
- PNL – 29,1%
- USR-PLUS – 16,4%
- UDMR – 5,7%
- AUR – 5,3%
- Pro România – 5%
- PMP – 5%
Alegerile parlamentare de duminică au fost marcate de un absenteism major la urne. Practic, avem cea mai scăzută prezenţă la vot din toate timpurile la un scrutin parlamentar. Până la ora 21:00, când s-au închis secţiile de vot din România, au votat doar 31,83% dintre alegători.
Asta înseamnă că viitorul Parlament va avea o legitimitate foarte scăzută, mai mică chiar decât în 2020, când la vot au fost 39,43% dintre alegătorii înscrişi pe liste, iar PSD a obţinut o victorie covârşitoare.
Alegerile continuă însă în diaspora până luni dimineaţa, când ultimele se vor închide secţiile de vot de pe coasta de vest a Statelor Unite. Urmăreşte LIVE desfăşurarea votului din străinătate, care la acest scrutin a fost marcat de un scandal legat de trimiterea plicurilor cu voturi prin poştă.