Un alpinist român a murit pe Everest

Un alpinist român a murit pe Everest

Alpinistul român Gabriel Tabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în Tabăra III de pe Everest, aflată la 7.470 de metri altitudine.

„Gabriel şi șerpașul au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea zi”, a declarat Mohan Lamsal, propritearul companiei ce organzia expediţia, pentru Everest Chronicle, citându-l pe șerpașul său.

Gabriel este a treia victimă a sezonului pe cel mai înalt munte din lume.

Aproximativ 400 de alpinişti au ajuns pe vârful Everest până marţi. Peste 160 de alpinişti se aflau, numai marţi, în ultimul efort pentru atingerea vârfului Everestului.

ADVERTISING

Gabriel se afla pe munte de peste două luni, deoarece plănuia să escaladeze Lhotse fără oxigen suplimentar. El a finalizat aclimatizarea şi mai multe runde de rotaţie în pregătirea pentru ascensiunea spre vârf.

„Cu siguranţă nu este vorba de lipsa de oxigen. Putem fi siguri de cauza morţii doar după autopsie", a declarat Lamsal.

Compania sa urmează să evacueze cadavrul din Tabăra III şi să îl aducă la Kathmandu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇