CFR Cluj și-a asigurat prezența în preliminariile Conference League după victoria din meciul cu Farul, scor 5-1.
Universitatea Craiova va juca baraj cu învingătoarea dintre Oțelul și U Cluj pentru un loc în Conference League. Oltenii au învins Sepsi, scor 3-2.
CFR Cluj a terminat sezonul pe locul 2, cu 46 de puncte. Universitatea Craiova a completat podiumul, cu 44 de puncte. Farul este pe 4, cu 36 de puncte, iar Sepsi OSK pe 5, cu 34 de puncte.
CFR Cluj nu a avut nicio emoție în meciul cu Farul, pe care l-a câștigat cu 5-1. Deac a deschis scorul în minutul 8 dintr-un penalty repetat, iar Tachtsidis a punctat superb 8 minute mai târziu. Muhar a făcut 3-0 în minutul 22, iar Bîrligea a majorat scorul în minutul 38. Pentru Farul a marcat Ganea, în minutul 66, dar Otele a fost cel care a stabilit scorul final.
Universitatea Craiova a avut ceva emoții în meciul cu Sepsi, dar s-a impus cu 3-2. Ștefănescu a deschis scorul în minutul 21, însă Bălan și Koljic au întors rezultatul în startul părții secunde. Debeljuh a egalat în minutul 66, însă Andrei Ivan a punctat cu un șut plasat în minutul 80.