La jumătatea lunii aprilie, în cadrul Consiliului NATO-Ucraina, Volodimir Zelenski le-a spus membrilor alianței că țara sa ar avea nevoie de cel puțin șapte sisteme de artilerie Patriot pentru a proteja Ucraina de atacurile cu rachete ale Kremlinului.
„Vladimir Putin trebuie adus cu picioarele pe pământ, iar cerul țării noastre trebuie să redevină sigur… Și asta depinde în totalitate de deciziile dumneavoastră… dacă suntem cu adevărat aliați”, a spus Zelenski, în conferința respectivă.
Până în acest moment, pe teritoriul Ucrainei sunt funcționale între două și patru sisteme de acest tip, conform analizării datelor oficiale.
În luna mai, anul trecut, reprezentanți ai SUA au raportat că o baterie Patriot a fost lovită de o rachetă hipersonică Kinjal, fiind avariată, dar repusă în funcțiune câteva luni mai târziu.
Orașul Kiev, capitala Ucrainei, centrul politic și administrativ al țării, este apărat de două astfel de sisteme de artilerie, dar de jumătate de an, din momentul încetării ajutorului american, a apărut o criză de proiectile, făcând bateriile Patriot mai puțin eficiente.
Nu a fost întâmplător faptul că, la sfârșitul lunii aprilie, imediat după ce Camera Reprezentanților din SUA a votat finanțarea de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, în primul colet transferat de Pentagon au fost împachetate și un număr de proiectile pentru Patriot, astfel încât sistemele de artilerie să devină din nou active.
Iohannis e deschis
La două zile după discursul lui Volodimir Zelenski de la întâlnirea aliaților, Germania a anunțat că va transfera Ucrainei încă un sistem Patriot, pe lângă cele două care apar în raportul de sprijin militar, publicat de Ministerul Apărării din Germania.
„Îi sunt recunoscător cancelarului Olaf Scholz pentru decizia sa de a furniza încă un sistem Patriot suplimentar Ucrainei și rachete pentru cele existente”, a transmis liderul de la Kiev.
România are un contract pe mai mulți ani cu compania Raytheon Technologies Corp, cea care produce sistemul, pentru livrarea a șapte baterii Patriot. Acestea ar urma să securizeze într-o mare măsură cerul României de orice posibil atac aerian cu rachete.
VIDEO. Cum funcționează cel mai performant sistem de artilerie din lume
În acest moment, un sistem a fost recepționat, montat și este funcțional pe teritoriul țării noastre, alte trei sunt în faza de instalare, iar ultimele trei vor sosi în următorii ani.
Întâlnirea de la Washington dintre Joe Biden și Klaus Iohannis a avut pe agendă și posibilitatea ca România să transfere unul dintre sistemele Patriot către Ucraina.
„Președintele Biden a adus în discuție această chestiune și i-am spus că sunt deschis…, asta însemnând că va trebui să vorbim acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem oferi și evident ce putem primi în schimb, pentru că, după părerea mea, ar fi inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană. Cred că vom găsi o soluție”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința de presă care a avut loc după întâlnirea cu președintele SUA.
Trei din șapte
Acesta ar fi al doilea sistem Patriot care va ajunge destul de repede în Ucraina. A treia țară care a anunțat că va transfera și ea un astfel de sistem e Spania.
Volodimir Zelenski a reușit să obțină rapid trei din cele șapte baterii de antiaeriană atât de eficiente și necesare, acest lucru arătând că alianța occidentală încă funcționează.
„Credeți-mă… știu mult mai multe detalii”, a spus Klaus Iohannis, referindu-se la stadiul de operaționalizare a sistemelor Patriot din România.
„Da, unul este funcțional și va rămâne în țară, celelalte sunt în faze avansate, și despre unul dintre acestea e vorba”, a precizat președintele.
Un sistem Patriot aflat în faza de montaj, reglaje și teste va fi transferat aproape sigur către Ucraina.
Din punct de vedere militar, România nu va fi afectată prea mult de această operațiune. Există posibilitatea ca în schimbul renunțării să obținem alte tipuri de armament.
Din punct de vedere strategic, decizia va întări relațiile dintre țara noastră și SUA, mai ales în situația în care Joe Biden va câștiga un nou mandat de președinte.
Carburant pentru Flancul Estic
Klaus Iohannis, în mod indirect, a legat acest sprijin și de acțiunea sa politică prin care dorește să obțină o poziție de conducere în structurile euro-atlantice.
Perspectiva de a deveni secretar general al NATO e destul de nesigură, cu toate că Iohannis a spus că împreună cu Joe Biden „am decis să continuăm dialogul”. Dar nu este exclus ca, în urma întâlnirii, acesta să fi făcut de fapt un pas spre o posibilă poziție în cadrul Comisiei Europene.
Am discutat cu președintele Biden despre Parteneriatul Strategic dintre țările noastre, cum îl putem face mai puternic și cum îl putem aprofunda, astfel încât să răspundă provocărilor cu care ne confruntăm în acest context global extrem de complicat.
Klaus Iohannis, Președintele României
De asemenea, Iohannis, în schimbul sprijinului pentru Ucraina, a cerut investiții străine în companii locale de armament.
„Descurajare înseamnă să devenim noi mai puternici, iar pentru asta trebuie să alocăm sume mai mari pentru industria de apărare… Dar lucrurile merg mult mai departe. Dacă vrem să avem un sistem funcțional pe Flancul Estic, el trebuie să aibă o acoperire logistică pe măsură. De exemplu, pentru carburant. Orice armată se oprește dacă nu mai are carburant și noi trebuie să avem un sistem de alimentare pe întregul Flanc Estic. Aceste chestiuni sunt vitale”, a spus președintele României.
Vladimir Putin a mizat pe teroarea provocată de bombe
Un sistem Patriot costă în jur de un miliard de dolari. E format dintr-un centru de radare, care scanează un teritoriu cu o rază de 150 de kilometri, un lansator și rachete.
Din cauza prețului ridicat, bateria Patriot se integrează într-o strategie de apărare, fiind conectată cu alte componente și sisteme de apărare antiaeriană, astfel încât să nu fie folosite proiectile de milioane de dolari pentru a doborî ținte de câteva mii.
La nivelul NATO există discuții avansate pentru ca, până la sfârșitul anului, Ucraina să ajungă în situația în care să-și poată securiza, într-o mare măsură, spațiul aerian.
Ucrainenii nu au nevoie doar de sisteme Patriot, ci și de alte tipuri de sisteme anti-aeriene și interceptoare radar. Înțelegeți care este miza pentru Ucraina, pentru Europa și pentru Statele Unite. Dacă Putin învinge, Europa s-ar confrunta cu o amenințare la adresa securității pe care nu a mai avut-o niciodată
Lloyd Austin, secretarul Apărării din SUA
Strategia e ca, printr-o combinație de sisteme defensive de artilerie și o escadrilă de F-16, forțele Kievului să fie capabile să doboare proiectilele rusești care vizează orașele mari și infrastructura critică a țării. Atingerea unui astfel de obiectiv ar reprezenta un punct de cotitură în desfășurarea conflictului.
Rusia, de la declanșarea invaziei, a avut un avantaj important în ce privește atacul aerian, lovind cu rachete atât ținte militare cât și obiective civile - spitale, muzee, școli, blocuri de locuințe.
Putin a mizat că prin teroarea provocată de bombe rezistența ucrainenilor va ceda, lăsându-se cuceriți.