Mai multe posturi TV din Ucraina au transmis în direct votul aleșilor americani de sâmbătă. A fost urmărit de soldații de pe front, de liderii politici și de oamenii simpli care încă mai au speranța că războiul se va termina, iar Rusia va fi presată să se retragă din teritoriile ocupate.
„Extremiștii și angajații lui Putin din Congresul SUA nu au reușit să treacă peste voința poporului american, care a înțeles întotdeauna că Ucraina reprezintă interesele și valorile Americii, luptând pentru ele împotriva Rusiei. Acum, Europa trebuie să se unească și să termine treaba”, a declarat Garry Kasparov, fost campion mondial de șah și un important opozant al lui Putin, într-un text publicat pe rețelele sociale.
112 aleși ai Partidului Republican din Camera Reprezentanților, în frunte cu Marjorie Taylor Greene, au fost împotriva ajutorului financiar de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Legea a trecut cu voturile democraților.
Toată unitatea a urmărit votul din SUA. După, s-a auzit un <DAAAA> care a străbătut întreaga rețea de tranșee. Mulțumim!
Mesajul unui soldat ucrainean
Un număr de 217 republicani formează majoritatea acestei camere a parlamentului american. Deci peste jumătate dintre ei s-au exprimat împotriva sprijinului pentru Ucraina.
Situația a devenit presantă și complicată pentru Mike Johnson, liderul majorității republicane, care e amenințat de colegii din propriul partid cu demiterea, pentru că a pus legea pe ordinea de zi și a permis adoptarea ei.
„Mike Johnson a trădat încă o dată America”, a scris pe X-Twitter Marjorie Taylor Greene, membră a Partidului Republican și a Camerei Reprezentanților, cea mai vocală oponentă a aprobării fondurilor pentru Ucraina.
„După ce nu a făcut nimic pentru a securiza granița sudică a Americii, a reautorizat FISA pentru a spiona poporul american fără mandat, a finanțat în totalitate Departamentul de Justiție al lui Joe Biden, care l-a pus sub acuzare pe președintele Trump de 91 de ori, și a oferit Gestapo-ului politic al lui Biden o clădire FBI nou-nouță, mai mare decât Pentagonul, președintele Johnson tocmai a trimis 61 de miliarde de dolari pentru a finanța războiul proxy împotriva Rusiei în Ucraina”, a mai adăugat Greene.
„Republicanii din Camera Reprezentanților și poporul american ar fi mai puternici fără neloialitate și trădarea principiilor. Acum a venit timpul pentru colegii mei să meargă acasă și să asculte de alegătorii lor. Avem nevoie de un nou președinte al Camerei!”, a subliniat Marjorie Taylor Greene, liderul politicienilor conservatori, care-l susțin pe Vladimir Putin în SUA.
Cine i-a pus gând rău lui Mike Johnson?
Marjorie Taylor Greene, 50 de ani, este una dintre personalitățile cele mai radicale din Partidul Republican.
A promovat o serie de teorii ale conspirației, începând cu QAnon și Pizzagate și până la susținerea fără rezerve a mișcărilor antisemite și de afirmare a supremației rasei albe.
Ajunge membră a Camerei Reprezentanților în 2021, după ce s-a remarcat ca o susținătoare a lui Donald Trump și a campaniei făcute de acesta pentru anularea rezultatului alegerilor din 2020, atunci când a pierdut poziția de președinte al SUA în fața lui Joe Biden, Partidul Democrat.
Marjorie Taylor Greene este o înfocată susținătoare a dreptului de a purta armă, încercând la un moment dat să introducă un revolver în incinta Congresului american.
În ultima jumătate de an, a fost cea mai vizibilă membră a Partidului Republican care s-a opus și se opune în continuare ajutorului american pentru Ucraina, susținând că SUA trebuie să folosească acești bani pentru a finanța alte proiecte, cum ar fi securizarea granițelor din sudul țării ca să fie stopată intrarea imigranților.
În urmă cu o lună, Marjorie Taylor Greene a introdus o moțiune de neîncredere împotriva lui Mike Johnson, liderul Camerei Reprezentanților, iar acum, acesta își poate menține poziția doar cu sprijinul opoziției democrate.
Votarea ajutorului pentru Ucraina a provocat divizarea Partidului Republican, iar zilele următoare vor fi un test important pentru Donald Trump în ce privește reunificarea formațiunii din perspectiva alegerilor din toamna acestui an.
La fel de important: adoptarea pachetului de ajutor de 60 de miliarde de dolari, dar și prevederea din legea respectivă despre posibila alocare a celor 300 de miliarde de dolari din activele rusești confiscate pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei în urma crimelor de război comise de Putin. Aceasta este o zi foarte bună pentru prietenii mei din Ucraina.
Mark Hertling, expert militar, general în retragere, fost șef al Armatei SUA din Europa
În ultimele săptămâni, Trump a trecut de la o respingere totală a ajutorului pentru Ucraina la o poziție mult mai nuanțată, spunând că acest sprijin financiar trebuie să fie, de fapt, un împrumut.
Schimbarea de atitudine a fostului președinte american are legătură cu complicatele sale probleme din justiție, dar și cu sprijinul majorității americanilor pentru cauza Ucrainei, Vladimir Putin fiind perceput ca un dictator și un factor de instabilitate pentru întreaga lume.
Rusia a reacționat negativ după votul din Camera Reprezentanților, anunțând că fondurile pentru Ucraina nu vor face decât să prelungească războiul, finanțând activitatea teroristă a Kievului.
Rusia, o reacție violentă
„Ajutorul militar acordat de Statele Unite Ucrainei, Israelului și Taiwanului va exacerba crizele globale”, a anunțat Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia.
„…ajutorul militar acordat regimului de la Kiev este un sprijin financiar direct pentru activitatea teroristă, cel acordat Taiwanului este un amestec în afacerile interne ale Chinei, iar cel acordat Israelului este o cale directă către o escaladare fără precedent în regiune”, a mai adăugat reprezentanta regimului politic de la Kremlin.
Prin această poziție se fixează viitoarele linii de acțiune ale propagandei lui Vladimir Putin în care se va pune accent pe faptul că banii pentru Ucraina vor crea și mai multă instabilitate și vor amâna găsirea unei soluții de încetare a focului.
Dar Putin poate în orice moment să oprească războiul, retrăgându-și trupele pe pozițiile avute înainte de 24 februarie 2022, atunci când a dat ordinul de începere a invaziei.
În legătură cu ofensiva majoră planificată de Rusia pentru luna iunie, importantul ajutor financiar va produce efecte importante.
Anul trecut, Xi Jinping i-a spus lui Vladimir Putin: <Urmează o schimbare care nu s-a mai întâmplat în ultimii 100 de ani, iar noi conducem această schimbare împreună>. China și Rusia vor să vadă cum autoritarismul învinge democrația și libertatea. Adversarii noștri nu pot reuși. America trebuie să susțină Ucraina.
Mike Turner, Partidul Republican, discurs în Camera Reprezentanților
Oficialii SUA au confirmat faptul că sunt pregătiți deja să trimită un pachet mare de arme și muniție în Ucraina, imediat ce legea trece de Senat și va fi promulgată de președintele Biden.
Conform calendarului, acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul săptămânii viitoare.
Impactul politic
„Ucraina se va afla probabil într-o poziție operațională semnificativ îmbunătățită până în iunie 2024, indiferent de întârzierile în ceea ce privește sosirea asistenței de securitate americane pe linia frontului, iar comandamentul militar rus va lua probabil în considerare modificări semnificative ale operațiunii ofensive pe scară largă pe care se așteaptă să o lanseze în iunie, deși este posibil ca aceasta să se desfășoare în continuare conform planului”, se arată într-un raport publicat de Institutul pentru Studiul Războiului, imediat după votul din camera Reprezentanților.
Suma importantă alocată de SUA pentru forțele militare ale Kievului va avea și un impact politic.
Votul din Camera Reprezentanților va relansa și alianța de susținere a cauzei Ucrainei, intrată în umbră în ultimele săptămâni, din cauza lipsei de bani și soluții.
Un blocaj depășit cu înțelepciune și sacrificiu
Valul de entuziasm creat îi va ajuta și pe liderii europeni să impulsioneze proiectele de refacere a industriei de apărare și investițiile în Ucraina pentru a reuși să producă măcar o parte din armamentul și echipamentele militare de care are atâta nevoie.
„Sunt recunoscător Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, ambelor partide și personal președintelui Mike Johnson pentru decizia care menține istoria pe calea cea bună”, a declarat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, la scurt timp după ce a aflat rezultatul votului.