Pachetul de ajutor militar pentru Ucraina în războiul său de apărare cu Rusia, de aproximativ 61 de miliarde de dolari, a fost aprobat, sâmbătă seară, de Camera Reprezentanților din Congresul SUA.
Rezultatul final al votului a fost de 311 la 112, potrivit BBC.
Democrații au votat alături de o parte a republicanilor pentru deblocarea ajutorului.
Este de așteptat ca Senatul SUA să aprobe și el pachetul de ajutor în zilele următoare, urmând să fie, apoi, promulgat de președintele Joe Biden.
Conform oficialilor americani, o parte din ajutoare vor ajunge pe frontul din Ucraina în cel mult o săptămână.
Reacția lui Zelenski
Ajutorul american de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, adoptat sâmbătă de Camera Reprezentanţilor din SUA, "va salva mii şi mii de vieţi", a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski după vot, potrivit AFP, citată de Agerpres.
"Sunt recunoscător Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, ambelor partide, și personal președintelui Mike Johnson pentru decizia care menține istoria pe drumul cel bun. Democrația și libertatea vor avea întotdeauna o semnificație globală și nu vor eșua niciodată atâta timp cât America ajută la protejarea lor.
Legea vitală de ajutorare a Statelor Unite adoptată astăzi de către Camera Reprezentanților va împiedica extinderea războiului, va salva mii și mii de vieți și va ajuta ambele noastre națiuni să devină mai puternice. Pacea și securitatea echitabile pot fi obținute doar prin forță. Sperăm că proiectele de lege vor fi susținute în Senat și trimise pe biroul președintelui Biden. Mulțumesc, America", a scris el pe reţeaua X.
Ce spune Kremlinul
Ajutorul american de aproape 61 de miliarde de dolari aprobat sâmbătă de Camera Reprezentanţilor din SUA "va omorî şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev", a denunţat Kremlinul după vot.
"Decizia de a oferi ajutor Ucrainei era aşteptată şi previzibilă. Va îmbogăţi şi mai mult Statele Unite ale Americii şi va ruina şi mai mult Ucraina, omorând şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă de ştiri de stat TASS.
Nevoia urgentă a Ucrainei
Pe teren, Ucraina se confruntă cu penurii de muniţii şi dificultăţi în a-şi apăra toate oraşele şi infrastructurile energetice, vizate în mod regulat de armata rusă de mai multe săptămâni.
Kievul le cere fără încetare partenerilor săi mai multe muniţii şi sisteme de apărare antiaeriană pentru a contracara aceste atacuri ruse, în timp ce divizările din Europa şi mai ales la Washington au încetinit livrările în domeniul militar.
Înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din ţările G7 desfăşurate joi în insula italiană Capri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat că Ucraina are o „nevoie urgentă şi importantă de apărare antiaeriană suplimentară''.
De asemenea, joi, dinspre SUA a avenit unul dintre cele mai dure avertismente de până acum: directorul CIA, Bill Burns, a avertizat că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului.
"Cu impulsul pe care l-ar da asistenţa militară, atât din punct de vedere practic, cât şi psihologic, cred că ucrainenii sunt pe deplin capabili să reziste în 2024. Fără asistenţă suplimentară, situaţia este mult mai gravă. Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de luptă până la sfârşitul anului 2024 sau cel puţin să-l pună pe Putin într-o poziţie în care ar putea dicta termenii unei înţelegeri politice", a spus şeful CIA.