Cel puţin cinci persoane au fost ucise de unele dintre numeroasele tornade care au măturat o parte din marele câmpii din centrul Statelor Unite, au anunţat duminică autorităţile locale, notează AFP.
După ce vineri au fost înregistrate 78 de tornade, în principal în Iowa şi Nebraska, alte 35 au fost numărate sâmbătă din nordul Texasului până în Missouri, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS).
Guvernatorul de Oklahoma, Kevin Stitt, a confirmat duminică moartea a patru persoane în acest stat.
O femeie a fost ucisă viaţa în orăşelul Sulphur, care a fost lovit în mod deosebit, a spus el în cursul unei conferinţe de presă.
Fotografii şi înregistrări video postate pe reţelele sociale arată zeci de case complet distruse şi vehicule zdrobite.
La peste 100 de kilometri depărtare, la Holdenville, cel puţin alte două persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit departamentului de gestionare a dezastrelor, presa locală raportând că un copil de patru luni se află printre victime.
Operaţiunile de degajare continuau duminică.
A patra persoană a murit pe o autostradă la Marietta, în acelaşi stat. Media locale au difuzat imagini în special cu două semiremorci răsturnate şi un depozit grav avariat.
Guvernatorul din Oklahoma a declarat stare de urgenţă pentru 30 de zile.
Pe de altă parte, în mai multe localităţi au fost înregistrate ploi puternice, iar alertele meteo au rămas în vigoare duminică, în special cu risc de inundaţii, grindină şi tornade.
În statul Iowa, un bărbat a murit la spital din cauza rănilor, a anunţat familia lui pentru KETV NewsWatch 7, ridicând bilanţul la cel puţin cinci morţi.
Peste 25.000 de case erau fără curent în Texas şi peste 19.000 în Oklahoma, duminică după-amiază, potrivit site-ului web PowerOutage.
Tornadele, un fenomen meteorologic pe cât de impresionant, pe atât de greu de prezis, sunt relativ frecvente în Statele Unite, în special în centrul şi sudul ţării. Este, însă, foarte rar ca tornade de mare amploare să se succeadă în acest ritm, potrivit meteorologilor.