Benzinăriile din Ungaria, obligate să vândă mai ieftin. Guvernul le acuză că au prețuri de război

Benzinăriile din Ungaria, obligate să vândă mai ieftin. Guvernul le acuză că au prețuri de război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul ungar a acordat comercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la nivelul mediei regionale, a informat joi Ministerul Economiei, de la Budapesta.

Ministrul a informat la o întâlnire cu reprezentanţii benzinarilor că Guvernul a analizat în detaliu situaţia de pe piaţa carburanţilor, conform MTI.

El a constatat că este război, iar pe piaţa carburanţilor sunt preţuri de război, ceea ce înseamnă o povară grea pentru familii. Soluţia reală ar fi pacea, dar, până atunci, Guvernul depune eforturi pentru a reduce preţurile de război, deoarece nu familiile ar trebui să suporte preţul războiului, se arată în comunicatul ministerului.

ADVERTISING

În cadrul întrevederii, Márton Nagy a prezentat decizia Cabinetului, care solicită comercianţilor de carburanţi să îşi ajusteze în mod voluntar preţurile la media regională. Aceasta este publicată în fiecare vineri şi este determinată de Oficiul Central de Statistică folosind o metodologie obiectivă.

Comercianţii de carburanţi au la dispoziţie două săptămâni pentru a face acest lucru, potrivit comunicatului.

Ministrul Economiei a subliniat că Guvernul a identificat o evoluţie pozitivă a preţurilor la carburanţi în ultima perioadă, care a adus preţul mai aproape de media regională atât la benzină, cât şi la motorină.

ADVERTISING

Cu toate acestea, pentru a ajunge la preţul mediu regional, sunt necesare reduceri suplimentare de preţ la motorină şi, în special, la benzina de 95, deoarece aceasta este singura modalitate de a evita intervenţia Guvernului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇