Ce-a remarcat Mirel Rădoi la naționala Islandei

Ce-a remarcat Mirel Rădoi la naționala Islandei

Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Reykjavik, că Islanda, adversara din barajul de calificare la Campionatul European de anul viitor, are un avantaj atât prin faptul că va disputa meciul pe teren propriu, dar şi prin experienţa selecţionerului Erik Hamren.

„Suntem încrezători pentru partida de mâine, toţi jucătorii au reacţionat foarte bine. E clar că mâine va fi o partidă dificilă. Vom avea adversar un antrenor (n.r. – Erik Hamren) care a fost 7 ani selecţioner al Suediei, el s-a apucat de antrenorat în 1981 când eu m-am născut. Aşa că e clar că din punctul ăsta de vedere, pe lângă faptul că Islanda este echipa gazdă şi este în avantaj, chiar şi pe banca tehnică în avantaj este tot Islanda. Un singur an a antrenat şi a ieşit campion naţional la Under 18, deci vorbim de un antrenor cu mare experienţă care la fiecare meci îşi arată pe deplin capacităţile din punct de vedere tactic”, a afirmat Rădoi.

ADVERTISING

"Nu aş putea să spun câţi titulari am stabilit deja, să spunem probabil 50%, pentru că mai avem un antrenament, mai avem de verificat rapoartele mâine dimineaţă şi apoi vom vedea. Însă trebuie să fim sinceri, avem mai multe planuri de joc. Jocul poate curge în favoarea noastră, cât şi în defavoarea noastră, vom aborda într-un fel meciul, însă trebuie să ne gândim că este o partidă de 120 de minute. Încă nu sunt decis între Camora şi Bancu. Mă bucur însă că e foarte ridicată competitivitatea pe posturi în momentul de faţă la echipa naţională", a adăugat el.

Antrenorul a lăsat să se înţeleagă faptul că va miza şi joi seară tot pe un joc ofensiv: "Nu vreau să dau prea multe detalii, dar, aşa cum am mai spus, indiferent de echipa pe care o întâlnim noi vom încerca să fim de cât mai multe ori în terenul adversarului. Şi cred că dacă spun asta dau de înţeles ce va urma mâine seară".

ADVERTISING

Rădoi crede că Islanda va alinia în mare parte aceeaşi echipă care disputa semifinala cu Franţa la EURO 2016. "Am revăzut de multe ori partida Islandei cu Franţa (n.r. - din semifinalele EURO 2016) şi cred că după lotul convocat acum undeva la 80-90% din cei de atunci se vor regăsi şi mâine seară în teren. Dar au trecut patru ani. Chiar dacă sunt jucători cu experienţă, şi jucătorii români au acumulat experienţă şi o anumită siguranţă în momentele de tensiune. Pentru că în ultimii ani dacă a fost ceva ce ne-a lipsit a fost în momentele de tensiune, când jucătorul român nu prea reacţiona", a menţionat el.

ADVERTISING

Selecţionerul a explicat că nu este îngrijorat de faptul că unii dintre jucători şi membri ai staff-ului tehnic nu au primit încă rezultatele testelor COVID-19 efectuate pe aeroport la sosirea în Islanda.

"Nu avem nicio problemă cu întârzierea rezultatelor testelor. Planurile noastre pentru partida de mâine continuă la fel, noi ne-am făcut treaba, am fost prezenţi. Autorităţile de aici ne-au primit foarte bine, ne-au făcut testele, însă probabil că se întârzie pentru că au fost făcute târziu aseară. Dar nu avem nicio problemă, noi ne concentrăm pe această partidă, chiar nu sunt îngrijorat", a precizat Rădoi.

Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Islandei, la 8 octombrie, de la ora 21:45, la Reykjavik, în semifinala play-off-ului pentru EURO 2020. În cazul unui succes în Islanda, reprezentativa României va disputa pe 12 noiembrie, în deplasare, finala play-off-ului EURO, cu Bulgaria sau Ungaria.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇