Un semafor inteligent a fost instalat în orașul bavarez Essenbach, stârnind entuziasm. Prezentat ca semaforul viitorului, promite o serie de beneficii majore pentru siguranța rutieră și fluidizarea traficului.
Spre deosebire de semafoarele clasice, cel inteligent prioritizează vehiculele de urgență: la detectarea ambulanțelor sau a pompierilor, semaforul va opri automat traficul din toate direcțiile, permițând trecerea rapidă a vehiculelor de urgență, relatează The Mayor.
De asemenea, afișează informații dedicate bicicliștilor. Cicliștii vor primi informații clare despre durata fazei verzi dedicate lor.
Are un sistem de avertizare anti-coliziune pentru a preveni accidentele, dar și un asistent inteligent care va ghida șoferii în viraje, optimizând traficul și reducând congestiile.
O intersecție din Essenbach a fost aleasă ca locație pilot datorită caracteristicilor sale: prezența unei stații de pompieri în apropiere, permițând testarea prioritizării vehiculelor de urgență, o pistă de biciclete în apropiere, ideală pentru a testa informațiile dedicate cicliștilor, dar are și vizibilitate bună pe străzile laterale.
Costul semaforului inteligent este în jur de 100.000 de euro.