Torn. Apăs. Aștept. Developez. Ce-a rezultat?
Dacă vrei să afli, atunci Arhiva de Imagine MȚR te invită sâmbătă, 13 aprilie 2024, de la ora 18.00, la Sala Media, la atelierul de fotografie veche susținut de Paul Aioanei (Ambrotipescu), în cadrul Săptămânii Liceenilor la One World Romania. În atelier, vei descoperi unul dintre procedeele fotografice de secol XIX, anume tehnica colodiului umed.
Paul Aioanei este unul dintre puținii fotografi din Europa care mai realizează fotografii pe sticlă (ambrotipii) și pe aluminiu (ferotipii). El ne va transpune în atmosfera unui studio de fotografie de secolul XIX, printr-o demonstrație live a realizării unei ambrotipii: de la pregătirea materialelor (sticlă și soluții chimice) până la aparate de fotografiat și developarea clișeului. Mai mult, chimicalele și soluțiile folosite sunt preparate după rețete originale, preluate din studii și manuale din secolul XIX.
Accesul este gratuit, pe baza de rezervare prealabilă. Locurile sunt limitate. Rezervările se fac exclusiv online, accesând următorul link:
https://forms.gle/FGUV57r1NfUMkesW8
Evenimentul face parte din proiectul Dragă Arhivă. Laborator de inovație muzeală, derulat de Muzeul Național al Țăranului Român în parteneriat cu Asociația PRAKSIS (Oslo, Norvegia). Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul programului RO-CULTURA.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia. ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro