Formula 1: Fernando Alonso și-a prelungit contractul cu Aston Martin

Formula 1: Fernando Alonso și-a prelungit contractul cu Aston Martin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1 (2005, 2006), şi-a prelungit contractul cu Aston Martin cel puţin până la sfârşitul sezonului 2026, a anunţat joi echipa cu sediul la Silverstone (Anglia), punând astfel capăt zvonurilor despre plecarea pilotului spaniol, informează AFP.

„Acest acord multianual cu Fernando (al cărui contract urma să expire la finele acestui an – n.red.) ne conduce până la sfârşitul lui 2026”, an care va marca începutul unui nou regulament tehnic şi sosirea Honda ca furnizor de motoare pentru Aston Martin, a declarat Mike Krack, conducătorul echipei.

ADVERTISING

"Nu a fost o decizie foarte complicată de luat", a subliniat Alonso, care s-a alăturat team-ului englez la începutul anului 2023. "Am vrut să continui să pilotez pentru Aston Martin, iar ei au vrut să mă păstreze, aşa că atunci când ambele părţi vor aceste lucruri, la un moment dat ajungem la o înţelegere", a adăugat ibericul în cursul unei conferinţe de presă.

Acest anunţ vine într-un moment în care veteranul spaniol, în vârstă de 42 de ani, era în centrul zvonurilor privind plecarea sa de la Aston Martin, pentru a se alătura altor echipe, precum campioana mondială en titre, Red Bull, sau octupla campioană mondial Mercedes, pentru a-l înlocui pe Lewis Hamilton, care va pleca la Ferrari anul viitor.

ADVERTISING

Majoritatea piloţilor înscrişi în acest sezon în Campionatul Mondial de Formula 1 au contracte care expiră la finele lui 2024.

"Fernando are sete de succes, pilotează mai bine ca niciodată, este mai în formă ca niciodată şi este pe deplin dedicat să facă din Aston Martin Aramco o forţă competitivă", a mai subliniat Mike Krack.

În 2023, la primul său sezon sub culorile echipei Aston Martin, Fernando Alonso a ocupat locul al patrulea în clasamentul piloţilor - cea mai bună clasare a sa din 2013 (când a fost vicecampion mondial):

ADVERTISING

După patru Mari Premii disputate în 2024, spaniolul ocupă locul 8, înaintea coechipierului său canadian Lance Stroll (fiul proprietarului Aston Martin, Lawrence Stroll).

Aston Martin se află pe poziţia a cincea (din 10 echipe) în clasamentul constructorilor din Marele Circ.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇