Cum arată fișa școlară a miliardarului Richard Branson, care a făcut și o dezvăluire

Cum arată fișa școlară a miliardarului Richard Branson, care a făcut și o dezvăluire
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Miliardarul britanic Richard Branson, în vârstă de 73 de ani, îşi prezintă evaluarea şcolară din urmă cu 65 de ani, din care rezultă că avea o memorie slabă, avea o activitate sub standarde la Limba Franceză, iar la Limba Engleză era foarte „rămas în urmă”, în special la ortografie şi citire, concluzia raportului fiind că nu consideră deloc plăcută învăţătura.

„Să merg la şcoală cu dislexie nediagnosticată nu a fost deloc distractiv, dar mă bucur că nu am lăsat-o să-mi zdrobească ideile măreţe. Sper că acest lucru va inspira pe oricine ar putea avea dificultăţi la şcoală chiar acum”, scrie Branson pe Instagram.

„Am dat peste aceste rapoarte şcolare din vacanţa de Paşte, de acum 65 de ani. Mi s-a părut foarte potrivit să aflu că eram foarte înapoiat în ortografie şi citit – în timp ce mă pregătesc să-mi lansez cartea audio săptămâna viitoare!”, îşi începe Branson postarea.

ADVERTISING

Pentru cei care nu poţi citi scrisul de mână, el prezintă câteva puncte importante ale evaluării sale ca elev:

Studii clasice: „Foarte pasionat, dar handicapat de o memorie slabă. Unele progrese”.

Matematică: „În prima jumătate a trimestrului a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a muncii sale, dar odată ce a început să treacă la elemente cu adevărat noi, interesul său s-a redus, iar standardul său a scăzut”.

Franceză: „O uşoară îmbunătăţire în acest trimestru, dar activitatea lui este încă sub standard”.

ADVERTISING

Engleză: „El este încă foarte rămas în urmă la această materie, în special la ortografie şi citire - este necesar să exerseze constant la aceasta din urmă”.

Desen: „Dacă ar avea puţină grijă, ar putea fi bun”.

Concluzia raportului este că Richard Branson nu consideră deloc plăcută învăţătura, însă disponibilitatea sa de a coopera este de un real ajutor în acumularea cunoştinţelor de bază.

„Să merg la şcoală cu dislexie nediagnosticată nu a fost deloc distractiv, dar mă bucur că nu am lăsat-o să-mi zdrobească ideile măreţe. Sper că acest lucru va inspira pe oricine ar putea avea dificultăţi la şcoală chiar acum. Aminteşte-ţi doar că există mult mai mult în viaţă acolo şi într-o zi vei putea să te uiţi în urmă la aceste rapoarte şi să zâmbeşti”, scrie Branson pe Instagram.

ADVERTISING

Sir Richard Charles Nicholas Branson este om de afaceri, investitor şi filantrop britanic. În anul 2011, Branson era al cincilea cel mai bogat om din Regatul Unit, cu o avere de aproximativ 4,2 miliarde dolari. Este fondatorul Virgin Group, care controlează peste 400 de companii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇