UEFA pregătește o schimbare importantă pentru EURO 2024: Edi Iordănescu ar fi încântat

UEFA pregătește o schimbare importantă pentru EURO 2024: Edi Iordănescu ar fi încântat

UEFA va asculta îngrijorările selecţionerilor echipelor naţionale cu privire la mărimea loturilor pentru EURO 2024 din Germania, a anunţat organizaţia care conduce fotbalul european, citată de Reuters.

UEFA a permis fiecărei echipei să înscrie 26 de fotbalişti la precedenta ediţie a Campionatului European, desfăşurată în 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, acelaşi număr de jucători figurând şi în loturile participantelor la Cupa Mondială din 2022, care a avut loc în Qatar.

Însă, pentru EURO 2024, forul continental a hotărât să revină la listele cu 23 de jucători, la fel ca în trecut, o decizie criticată recent de selecţionerul Olandei, Ronald Koeman, şi de cel al Angliei, Gareth Southgate.

ADVERTISING

"Am luată notă de comentariile exprimate de unii antrenori ai echipelor naţionale cu privire la mărimea echipelor pentru EURO 2024", a declarat un purtător de cuvânt al UEFA.

"Un workshop cu echipele participante va avea loc pe 8 aprilie, iar cu acea ocazie UEFA va asculta părerile antrenorilor. Orice idee în acest sens va fi apoi luată în considerare şi evaluată", a adăugat oficialul forului european.

"Este foarte ciudat să nu alegi dintre 26 de jucători. Este absurd să se revină la 23", a spus Ronald Koeman după eşecul suferit de Olanda în faţa Germaniei (1-2), în meciul amical disputat marţi seară. "Te confrunţi mai mult cu accidentările în aceste zile. Este vorba despre suprasolicitarea capacităţilor jucătorilor", a adăugat selecţionerul naţionalei Oranje.

ADVERTISING

Gareth Southgate a spus la rândul său că va numi iniţial un lot mai larg, exprimându-şi speranţa într-o inversare a deciziei UEFA.

Termenul limită pentru depunerea listelor cu componenţa echipelor la UEFA este 7 iunie, în timp ce turneul final din Germania va debuta pe 14 iunie.

Confederaţia asiatică de fotbal (AFC) a mărit limita loturilor de la 23 la 26 de jucători pentru Cupa Asiei desfăşurată la începutul acestui an, în timp ce participantele la Cupa Africii pe Naţiuni din Cote d'Ivoire au avut o limită de 27 de jucători în loturile lor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇