Primul vas încărcat cu alimente a ajuns în Fâșia Gaza. ONU se teme de o foamete generalizată, iar Netanyahu a aprobat operațiunea militară în Rafah

Primul vas încărcat cu alimente a ajuns în Fâșia Gaza. ONU se teme de o foamete generalizată, iar Netanyahu a aprobat operațiunea militară în Rafah
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prima navă care a remorcat o barjă de ajutoare umanitare către Gaza a descărcat proviziile pe ţărm.

Nava spaniolă Open Arms a plecat din Cipru marţi cu 200 de tone de alimente de care este nevoie disperată în Gaza, despre care ONU spune că este în pragul foametei, transmite News.ro, care citează BBC.

Videoclipurile postate online arată o macara care mută lăzi din barjă către camioane care aşteaptă pe un debarcader special construit. Acesta marchează începutul unui proces pentru a vedea dacă livrările pe mare sunt eficiente, după ce livrările aeriene şi terestre s-au dovedit dificile.

World Central Kitchen (WCK), care a furnizat hrana, a îndeplinit misiunea în cooperare cu Emiratele Arabe Unite (EAU), de a livra încărcătura barjei, care include orez, făină, leguminoase, legume conservate şi ​​​​conserve cu proteine. Gaza nu are un port funcţional, aşa că echipa WCK a construit un debarcader. Cum vor fi distribuite alimentele în Gaza rămâne neclar.

ADVERTISING

Fondatorul WCK, celebrul bucătar José Andrés, a scris pe X (fostul Twitter) că toată ajutoarele alimentare de pe barjă au fost încărcate în 12 camioane. "Am reuşit!" a scris el, adăugând că acesta a fost un test pentru a vedea dacă ar putea aduce şi mai multe ajutoare  în următorul transport - până la „mii de tone pe săptămână”.

Într-o declaraţie, Israelul a spus că nava Open Arms şi încărcătura acesteia au fost inspectate în Cipru şi că trupele Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) au fost desfăşurate pentru a securiza ţărmul. Echipele au lucrat noaptea pentru a aduce ajutoarele pe uscat. Această livrare a fost foarte aşteptată de când nava a pornit marţi din portul Larnaca.

Dacă această misiune pe mare este considerată un succes, probabil că vor urma şi alte nave cu ajutoare, ca parte a unui efort internaţional de a obţine mai mult ajutor în Gaza. Navele ar folosi o rută maritimă recent deschisă pentru a ajunge direct în regiune.

ADVERTISING

Separat, SUA intenţionează să-şi construiască propriul doc plutitor în largul coastei pentru a stimula livrările pe mare. Casa Albă spune că este posibil două milioane deporţii de hrană să intre zilnic în Gaza, dar în timp ce o navă militară estedeja  pe drum cu echipamente la bord pentru a construi docul, se menţine întrebările legate de logistica planului.

Operaţiunile militare au împiedicat grav distribuirea ajutoarelor, în timp ce producţia de alimente din Gaza a fost grav afectată, fermele, brutăriile şi fabricile fiind distruse sau inaccesibile. Cea mai rapidă şi eficientă modalitate de a primi ajutor în teritoriu este cea terestră, dar agenţiile umanitare spun că restricţiile israeliene înseamnă că o fracţiune din ceea ce este necesar ajunge.

Programul Alimentar Mondial a fost nevoit să întrerupă temporar livrările terestre, după ce convoaiele au fost atacate şi jefuite. O ansare aeriană a devenit fatală săptămâna trecută, când cinci persoane au fost ucise după ce o paraşută a eşuat şi au fost lovite de pachetul cu ajutoare

ADVERTISING

ONU a avertizat că foametea este „aproape inevitabilă” în Gaza în absenţa acţiuni urgente, iar şeful politicii externe al UE, Josep Borrell, a acuzat Israelul că a creat un dezastru şi că foloseşte foametea ca armă de război. Israelul a negat vehement că este de vină pentru penuria de alimente din Gaza, deoarece permite tranzitarea ajutoarelor prin două puncte de trecere din sud. În schimb, a învinuit agenţiile de ajutor pentru eşecurile logistice.

Netanyahu aprobă operațiunea militară în Rafah

Furnizarea de ajutoare are loc în contextul în care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a aprobat vineri planurile pentru îndelung anticipata operaţiune militară în oraşul Rafah, din extremitatea sudică a Fâşiei Gaza.

Informația a fost furnizată de cabinetul lui Benjamin Netanyahu, transmite Agerpres, care citează dpa.

După lovituri aeriene asupra Fâșiei Gaza şi apoi o ofensivă în nordul enclavei, armata israeliană s-a mutat spre sud-vest în tentativa sa de a elimina complet Hamas.

Netanyahu a spus că „victoria totală” împotriva Hamas nu este posibilă fără o operaţiune în Rafah, oraş la graniţa cu Egiptul.

Aprobarea planului survine în pofida înmulţirii criticilor internaţionale şi avertismentelor din partea aliaţilor cheie ai Israelului, în legătură cu faptul că peste un milion de palestinieni se adăpostesc la Rafah după ce s-au refugiat din cauza luptelor din alte zone ale enclavei.

Politicieni şi asociaţii de asistenţă cer Israelului să facă planuri despre cum şi unde oamenii din zona Rafah pot fi puşi în siguranţă înaintea oricărei operaţiuni militare.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat mai devreme vineri că aceasta se va asigura că civilii sunt în siguranţă.

Purtătorul de cuvânt Arye Shalicar a spus că, în cazul unei operaţiuni în Rafah, civilii vor fi evacuaţi în locuri mai sigure precum tabăra al-Mawasi.

El a subliniat însă că lideri ai Hamas sunt suspectaţi că se află în oraş, împreună cu mulţi luptători rămaşi ai grupării islamiste palestiniene.

Vineri, Netanyahu a afirmat din nou că o recentă propunere a Hamas pentru o încetare a focului în Gaza este „nerealistă”. O delegaţie israeliană se deplasează totuşi la Doha după o dezbatere în cabinetul de securitate cu privire la poziţia Israelului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇