Afacerea White Tower: A fost reținut omul de afaceri Daniel Ștefănescu, patronul firmei Gersim

Afacerea White Tower: A fost reținut omul de afaceri Daniel Ștefănescu, patronul firmei Gersim

Omul de afaceri Daniel Ştefănescu, patronul firmei Gersim, a fost reţinut de către procurorii din Prahova, într-un dosar de fraude imobiliare. Ştefănescu este acuzat de înşelăciune, iar procurorii cer mandat de arestare pe numele lui.

În total, procurorii au reţinut patru persoane, între care omul de afaceri Daniel Ştefănescu şi o avocată, în dosarul care vizează complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, au precizat surse judiciare citate de Agepres.

De asemenea, faţă de alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Daniel Ştefănescu este fondatorul Gersim Impex, societate cunoscută drept cel mai mare distribuitor de telefoane mobile şi tablete din România.

Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti au extins ancheta în dosarul de înşelăciune în domeniul imobiliar, la audieri fiind duse, joi, mai multe persoane, între care omul de afaceri Daniel Ştefănescu.

Anchetatorii ar mai fi identificat alte câteva zeci de persoane păgubite de inculpaţii din acest dosar, au precizat sursele citate.

ADVERTISING

Concret, Ştefănescu, în calitate de asociat al unui antreprenor din domeniul construcţiilor, ar fi ştiut şi participat la acţiuni de înşelăciune, constând în faptul că, după ce a ridicat un bloc de locuinţe în Ploieşti, antreprenorul a vândut aceleaşi apartamente mai multor persoane, scrie pe surse şi News.ro.

Amintim că în ianuarie anchetatorii au dezvăluit că un dezvoltator imobiliar din Ploieşti a păcălit 16 persoane cărora le-a luat un milion de euro cu promisiunea că le va da apartamente noi, pe care de fapt le-a vândut altor clienţi. Tranzacţiile s-au desfăşurat cu complicitatea unor avocaţi şi notari din Ploieşti, care sunt şi ei inculpaţi în dosar. Ulterior, în februarie, procurorii au reţinut şi doi șefi din Primăria Ploiești, în afacerea White Tower.

Avocatul Vlad Nichita şi omul de afaceri Lupu Mihai (dezvoltator imobiliar) sunt cercetaţi în acest dosar în stare de arest preventiv. De asemenea, Lupu Mărioara (dezvoltator imobiliar) şi un notar se află în arest la domiciliu, iar un alt notar este sub control judiciar.

Totodată, directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Ploieşti, Rita Neagu, şi Lucian Bălescu, şef serviciu din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Urbană, sunt cercetaţi în acest dosar sub control judiciar, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇