Rezultatele de la Indian Wells: Cum s-au descurcat favoritele

Rezultatele de la Indian Wells: Cum s-au descurcat favoritele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poloneza Iga Swiatek, liderul mondial, germanca Angelique Kerber şi daneza Caroline Wozniacki s-au calificat, duminică, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.258.080 de dolari.

Swiatek, campioana din 2022, a învins-o în turul al treilea pe cehoaica Linda Noskova, cu 6-4, 6-0. Noskova, care a reuşit să se impună în meciul direct din turul al treilea la Australian Open, la începutul anului, a condus cu 4-2 în primul set în California, dar Swiatek a revenit, reuşind să câştige zece ghemuri la rând şi meciul.

ADVERTISING

În optimi la Indian Wells, Swiatek o va înfrunta pe kazaha Iulia Putinţeva (79 WTA).

Kerber, triplă campioană de Mare Şlem şi revenită în circuit în ianuarie, după ce a născut, s-a calificat în optimi după ce a trecut în două seturi de rusoaica Veronika Kudermetova, cu 6-4, 7-5. În turul următor, Kerber (607 WTA) va înfrunta altă mămică revenită relativ recent în circuit (vara trecută, n. red.), pe daneza Caroline Wozniacki, victorioasă în faţa americancei Katie Volynets, cu 6-2, 4-6, 6-0.

Ucraineanca Marta Kostiuk a beneficiat de retragerea cehoaicei Marketa Vondrousova şi va juca împotriva rusoaicei Anastasia Pavliucenkova.

ADVERTISING

Rezultatele înregistrate duminică în turul al treilea la simplu feminin:
Iga Swiatek (Polonia/N.1) - Linda Noskova (Cehia/N.26) 6-4, 6-0
Iulia Putinţeva (Kazahstan) - Madison Keys (SUA/N.28) 6-4, 6-1
Angelique Kerber (Germania) - Veronika Kudermetova (Rusia/N.17) 6-4, 7-5
Caroline Wozniacki (Danemarca) - Katie Volynets (SUA) 6-2, 4-6, 6-0
Anastasia Potapova (Rusia/N.28) - Nadia Podoroska (Argentina) 6-1, 6-1
Jasmine Paolini (Italia/N.13) - Ana Kalinskaia (Rusia/N.21) 6-3, 3-6, 6-4
Marta Kostiuk (Ucraina/N.31) - Marketa Vondrousova (Cehia) (forfait Vondrousova)
Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.22) - Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.12) 2-6, 6-4, 6-3

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇