Biden a ținut discursul despre Starea Uniunii: Am venit să trezesc Congresul. Mesajul meu pentru Putin - Nu vom pleca, nu ne vom pleca! Nu sunt soldați americani în Ucraina. Sunt hotărât să rămână așa (Video)

Biden a ținut discursul despre Starea Uniunii: Am venit să trezesc Congresul. Mesajul meu pentru Putin - Nu vom pleca, nu ne vom pleca! Nu sunt soldați americani în Ucraina. Sunt hotărât să rămână așa (Video)

Preşedintele Joe Biden a început, joi, cu o întârziere de aproape jumătate de oră, discursul despre Starea Uniunii, ultimul pe care l-a rostit în actualul mandat, iar prima temă abordată a fost războiul din Ucraina şi apărarea democraţiei, înainte de a trece la subiecte interne, alese cu precădere pentru contrastul electoral cu Donald Trump, viitorul său rival la alegerile prezidenţiale din toamnă.

Discursul lui Joe Biden despre Starea Uniunii a ţinut mai mult de o oră şi a fost construit pe o retorică agresivă, care a avut ca scop clar să-i convingă pe democraţii care erau îngrijoraţi şi aveau dubii că preşedintele e pregătit să se confrunte cu Donald Trump.

Din acest punct de vedere, a fost un succes, scrie BBC. Preşedintele a tunat, a parat şi, uneori, şi-a exprimat indignarea cu forţă retorică şi aparent fără să se încurce.

"Aţi fost la înălţime", i-a spus un congresman democrat preşedintelui după încheierea discursului său. Pentru un preşedinte de 81 de ani care se confruntă cu îndoieli despre vârsta şi energia sa, este exact ceea ce Casa Albă a vrut să transmită.

President Biden's State of the Union Address

Principalele teme abordate de Biden

Vârsta

„Permiteţi-mi să închei cu acest lucru. Ştiu că poate nu arăt ca atare - dar sunt aici de ceva vreme. Şi când ajungi la vârsta mea - anumite lucruri devin mai clare ca niciodată”.

ADVERTISING

„Cred în voi, popor american. Voi sunteţi motivul pentru care nu am fost niciodată mai optimist cu privire la viitorul nostru”.

„Să ne amintim cine suntem. Noi suntem Statele Unite ale Americii. Nu există nimic dincolo de capacitatea noastră, atunci când acţionăm împreună”.

Gaza

Armata americană va construi un port în Gaza pentru a permite ca mai multe ajutoare umanitare să ajungă în teritoriul aflat în conflict.

Înalţi oficiali americani au declarat că portul temporar va ajuta la intrarea în Gaza a câtorva sute de camioane cu ajutoare suplimentare în fiecare zi. Este de aşteptat ca amenajarea portului să dureze câteva săptămâni. Transporturile iniţiale vor ajunge prin Cipru, unde vor avea loc inspecţii de securitate israeliene.

Republicanul din Florida Matt Gaetz s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat pe Joe Biden pentru prima dată în acest discurs, când a spus că Israelul are responsabilitatea de a proteja civilii nevinovaţi din Gaza.

Imigraţie

În timpul discursului, Biden a ţinut în mână o insignă cu numele lui Laken Riley, o studentă de 22 de ani care a fost găsită moartă luna trecută, când făcea jogging în apropierea unui lac din campusul Universităţii din Georgia. Poliţia spune că bărbatul care a ucis-o pe Riley a intrat ilegal în ţară.

ADVERTISING

"Laken Riley a fost ucisă de un ilegal", a spus Biden, adăugând că inima sa este alături de părinţii care şi-au pierdut copiii, el însuşi trecând prin aceeaşi pierdere.

Statutul său migrant venezuelean fără acte al presupusului autor al crimei este invocat de mai mulţi lideri republicani pentru a-şi susţine apelurile în favoarea unei securităţi mai stricte a frontierelor - deşi există puţine dovezi care să indice o legătură directă între imigraţie şi criminalitate, ceea ce a scos în evidenţă şi Joe Biden.

Biden a revenit rapid la discursul său, promiţând să nu "demonizeze imigranţii" prin a spune că aceştia "otrăvesc ţara" - o lovitură la adresa lui Donald Trump.

Taxe mai mari pentru miliardari

Biden a propus impozitarea mai mare a celor mai bogaţi oameni din ţară, argumentând că banii ar putea fi folosiţi pentru a continua reducerea deficitului federal şi pentru a finanţa iniţiative federale.

Preşedintele i-a criticat pe republicani - spunând că politicile ultimei administraţii au adus profit celor mai bogaţi 1% dintre cetăţeni. El propune creşterea impozitelor pentru miliardari.

"Un cod fiscal corect este modul în care investim şi facem această ţară măreaţă".

ADVERTISING

"Niciun miliardar nu ar trebui să plătească o rată de impozitare federală mai mică decât un profesor, un muncitor în domeniul sanitar sau o asistentă medicală".

Medicamente şi avort

"Americanii plătesc mai mult pentru medicamentele pe bază de reţetă decât oriunde în lume".

"Este greşit şi voi pune capăt acestui lucru. Cu o lege pe care am propus-o şi am semnat-o, şi pentru care niciunul dintre voi, prieteni republicani, nu a votat. În sfârşit, am învins Big Pharma".

Biden spune că decizia "Roe v. Wade avea dreptate" în ceea ce priveşte libertatea de reproducere şi a promis să readucă dreptul la avort "din nou în legea ţării".

Cei care se laudă cu anularea protecţiei avortului "nu au nicio idee despre puterea femeilor", spune Biden şi subliniază că această problemă a mobilizat alegătorii în timpul alegerilor de la mijlocul mandatului din 2022.

Avortul va fi o problemă importantă pe buletinul de vot şi în acest an, a punctat Biden.

Democraţia

"Respectaţi alegerile libere şi corecte. Restauraţi încrederea în instituţiile noastre".

"Şi să fie clar, violenţa politică nu are ce căuta în America".

"Mulţi dintre voi aţi fost aici în cea mai întunecată dintre zile (în 6 ianuarie 2021, la asaltul de la Capitoliu - n.red.)".

"Cu toţii am văzut, cu ochii noştri, că aceşti insurgenţi nu erau patrioţi. Ei veniseră să oprească transferul paşnic de putere. Dar ei au eşuat. America a rezistat... şi democraţia a învins".

Ucraina

"Ei nu cer soldaţi americani. De fapt, nu există soldaţi americani în război în Ucraina. Şi sunt hotărât să rămână aşa".

„Mesajul meu pentru Putin este simplu: noi nu vom pleca, nu ne vom pleca, nu ne vom da la o parte. Istoria se uită la noi”.

Putin este în marş, dar Ucraina se poate apăra singură cu mai mult ajutor, a spus preşedintele, remarcă ce a primit aplauze furtunoase.

NATO şi mesaj pentru Putin

"Dacă aş fi deştept, aş pleca acasă acum".

„Am venit să trezesc Congresul!” a adăugat preşedintele Joe Biden, care şi-a început discursul intrând direct în subiectul Ucraina şi evocând momentul când Ronald Reagan i-a spus ultimului lider sovietic: „Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”

La doar câteva momente după ce şi-a început discursul, preşedintele Biden l-a ironizat pe Donald Trump, fără a-i pomeni numele vreodată, criticându-l dur pentru comentariile recente în care a afirmat că ar spune Rusiei "să facă ce naiba vrea", dacă NATO nu contribuie mai mult la propria apărare.

"Nu demult un președinte republican pe nume Ronald Reagan a tunat – Domnule Gorbaciov, dărâmă zidul ăla (cu referire la Zidul Berlinului – n.red.). Acum, predecesorul meu, un fost președinte republican, îi spune lui Putin, citat: “Fă ce dracu’ vrei tu”. Un fost președinte american chiar a spus asta, înclinându-se în fața unui lider rus. Cred că este scandalos, este periculos și este inacceptabil”.

El a promis, de asemenea, un angajament continuu faţă de NATO şi faţă de securitatea europeană, spunând că dacă SUA "se retrag" din Ucraina, Europa va fi în pericol.

"Nu vom pleca".

El a evocat un moment istoric, Starea Uniunii care a avut loc în ianuarie 1941, când Roosevelt s-a adresat naţiunii cu aproape un an înainte de atacul de la Pearl Harbor.

"Libertatea şi democraţia sunt atacate, atât acasă, cât şi peste hotare", a spus Biden făcând paralela cu prezentul.

El a spus că scopul discursului despre starea Uniunii este de a "trezi Congresul şi de a alerta poporul american" că democraţia este în joc.

"Dacă cineva din această sală crede că Putin se va opri la Ucraina, vă asigur că nu o va face".

Cine a asistat la discurs

În sala unde are loc discursul şi-a făcut mai întâi apariţia Jill Biden, prima-doamnă, care a fost primită cu aplauze.

Apoi, au venit câţiva membri proeminenţi ai administraţiei, între care secretarul de Stat Antony Blinken şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin.

Câteva sute de protestatari au încercat să blocheze deplasarea lui Biden de la Casa Albă la Congres. Aproximativ 200 de protestatari, care susţin cauza Fâşiei Gaza, au venit pe Pennsylvania Avenue. Protestatarii aveau un steag palestinian uriaş şi ţineau un banner pe care scria: "Moştenirea lui Biden este genocidul".

Purtând cămăşi negre, mulţi dintre ei scandau pentru "încetarea focului" şi strigau sloganuri care îi vizează pe membrii Congresului.

Coloana de maşini a preşedintelui Biden a fost însă redirecţionată pentru a evita protestatarii şi prezenţa numeroasă a poliţiei.

Cine e „preşedintele de rezervă"

Secretarul Educaţiei, Miguel Cardona, este desemnat în acest an „preşedinte de rezervă”.

În fiecare an, cel puţin un membru al Cabinetului este selectat pentru a rămâne absent de la discurs, în caz de urgenţă. „Supravieţuitorul desemnat”, cum i se spune, merge într-o locaţie îndepărtată, sigură şi nedezvăluită din afara Washingtonului, în timp ce toţi ceilalţi se adună pentru a asculta discursul preşedintelui în Capitoliu.

Supravieţuitorul desemnat trebuie să fie eligibil pentru a fi preşedinte, iar dacă un succesor de rang superior supravieţuieşte unui potenţial incident, acea persoană ar deveni preşedinte înaintea supravieţuitorului desemnat.

Tradiţia unui „preşedinte de rezervă” desemnat în timpul discursului despre Starea Uniunii a început în anii 1950, ca urmare a temerilor legate de un atac nuclear în timpul Războiului Rece.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇