Congresul extraordinar al Transnistriei cere "ajutor și protecție" de la Putin. UPDATE Reacție de la Moscova, îngrijorare în UE și mesaj din SUA

Congresul extraordinar al Transnistriei cere "ajutor și protecție" de la Putin. <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Reacție de la Moscova, îngrijorare în UE și mesaj din SUA

Congresul extraordinar al deputaților de toate nivelurile convocat la Tiraspol a votat, miercuri, o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor în acest sens, potrivit postărilor de pe canalele oficiale de Telegram.

Congresul al VII-lea a decis să se adreseze Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat, cele două camere ale parlamentului rus, „cu rugămintea de a întreprinde măsuri în vederea protejării Transnistriei în condiţiile amplificării presiunilor din partea Moldovei”.

Tiraspolul argumentează că se adresează Moscovei dat fiind că pe teritoriul Transnistriei locuiesc peste 200.000 de cetăţeni ruşi, precum şi "avându-se în vedere experienţa pozitivă a Rusiei de pacificator la Nistru şi statutul său de garant şi mediator în procesul de negocieri în problema transnistreană".

Rezoluţia adoptată în unanimitate nu menționează modul în care Moscova ar urma să intervină pentru a ajuta Transnistria, dar nici nu solicită o alipire la Federaţia Rusă.

De altfel, discursurile oficialilor care au luat cuvântul la Congres s-au axat mai mult pe sublinierea independenţei regiunii şi nu au adus în discuţie o unire cu Rusia.

ADVERTISING

"Transnistria va lupta cu perseverenţă pentru propria identitate, drepturile şi interesele poporului transnistrean şi nu va refuza să le apere, indiferent de orice formă de şantaj şi presiune externă", arată rezoluția.

"Doar suveranitatea Transnistriei este o condiţie inalienabilă şi fundamentală pentru apărarea identităţii distinctive şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale poporului nostru multinaţional, consacrate de principiile de bază ale dreptului internaţional şi de prevederile Cartei ONU", se mai arată în document.

Liderul Transnistriei acuză Chișinăul de "genocid"

În discursul său de la congres, liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, a numit patru forme de "genocid" împotriva Transnistriei care au avut loc în ultimii 30 de ani: "strangularea economică", distrugerea fizică a unei părţi a poporului, negarea protecţiei juridice, încercarea de a impune limba cu forţa.

"Moldova foloseşte în mod tradiţional dificultăţile globale pentru a dezavantaja Transnistria. Acest lucru este valabil pentru prăbuşirea Uniunii Sovietice la vremea sa, este valabil pentru pandemie, este valabil pentru ostilităţile din Ucraina", a acuzat Krasnoselski.

ADVERTISING

Toţi vorbitorii, ale căror discursuri au fost parţial postate în presa oficială a Tiraspolului, între care Alexandru Korşunov, preşedintele aşa-zisului "soviet suprem" (parlamentul local - n.red.) şi vicepreşedintele "sovietului", Galina Antiufeeva, s-au axat pe pretinsa "criză umanitară" şi probleme pe care le are regiunea transnistreană în activităţile de import-export.

Vitali Ignatiev, aşa-zisul ministru de Externe, a calificat presiunea exercitată de Moldova asupra Transnistriei drept fără precedent. El a amintit de "legea privind separatismul" elaborată de Chişinău şi a invocat presupuse încălcări masive ale drepturilor transnistrenilor.

"Autorităţile moldoveneşti îşi dau seama că noi avem o identitate diferită. Sarcina noastră este să aducem acest adevăr în faţa comunităţii mondiale", a declarat Ignatiev, considerat unul dintre oficialii cei mai pro-ruşi de la Tiraspol.

Responsabilul cu relaţiile externe ale regiunii le-a cerut delegaţilor să sprijine eforturile de păstrare a suveranităţii Transnistriei şi de asigurare a păcii şi securităţii prin mijloace diplomatice.

"Transnistria este un teritoriu destul de mic, cu o populaţie de o jumătate de milion de oameni. Cu toate acestea, există multe state în lume mai mici decât al nostru. Este greu de găsit un astfel de stat în lume, care ar avea motive istorice, juridice şi politice atât de impecabile pentru independenţa sa. Dar comunitatea internaţională nu a încercat niciodată să se concentreze în mod serios pe obţinerea unei reglementări juste şi paşnice a conflictului", a reproşat Ignatiev.

ADVERTISING

"În faţa unei furtuni geopolitice externe, nu numai că ne putem influenţa ziua de mâine, dar trebuie să facem acest lucru cu un efort comun. Acest lucru este important tocmai acum, când normele internaţionale se prăbuşesc, când regulile şi principiile sunt încălcate, când drepturile şi libertăţile omului sunt încălcate, când organizaţiile internaţionale universale nu mai sunt capabile să facă faţă sarcinilor pentru care au fost create în secolul trecut.

Tocmai în astfel de condiţii, când multe din temeliile de ieri au dispărut, iar altele noi abia se formează, unitatea şi consolidarea sunt mai importante ca niciodată pentru poporul transnistrean şi statul nostru", a arătat el.

Transnistria se teme că va deveni "un ghetou al secolului XXI"

Alexandru Korşunov, preşedintele Sovietului Suprem (parlamentul local) al regiunii, a arătat că forul convocat, Congresul deputaţilor de toate nivelurile, este o formă unică de reprezentare populară, iar congresele au fost convocate în cele mai dificile momente.

"Astăzi ne aflăm din nou în faţa unei provocări. Autorităţile moldoveneşti folosesc din nou economia ca mijloc de presiune politică", a acuzat el, enumerând nemulţumirile:

  • o serie de întreprinderi care angajează sute de oameni sunt forţate să se oprească astăzi;
  • taxele nejustificate ale Moldovei împotriva Transnistriei au dus la pierderi bugetare;
  • Moldova blochează importul de medicamente în Transnistria din ţările CSI;
  • oamenii au resimţit deja creşterea preţurilor şi lipsa medicamentelor;
  • interzicerea importului de echipamente medicale depăşeşte înţelegerea umană;
  • Moldova încalcă drepturile fundamentale ale omului consacrate în documentele internaţionale.

"Facem apel la partenerii noştri internaţionali pentru a preveni transformarea Transnistriei într-un ghetou al secolului XXI", a cerut Korşunov.

Preşedintele consiliului municipal din Tiraspol, Vadim Doni, a propus ca declaraţia finală a congresului să fie trimisă organizaţiilor de autoguvernare locală din Rusia şi Europa.

"Este necesar să se atragă atenţia organizaţiilor internaţionale asupra acţiunilor Chişinăului, care duc la încălcarea drepturilor omului în Transnistria", a spus el.

La cel de-al VII-lea Congres al aleşilor de toate nivelurile din Transnistria au participat, potrivit autorităţilor, 620 de delegaţi din cei 632 de aleşi ai regiunii. Cei mai mulţi au fost aleşi din diverse localităţi - 381 de delegaţi.

Reacție rapidă de la Moscova, îngrijorare în UE, mesaj din SUA

Rusia a declarat miercuri că o "prioritate" a sa este "protejarea" populaţiei din Transnistria, după ce liderii separatiști din teritoriul prorus au cerut ajutorul Moscovei.

„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente", a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse.

O reacție de îngrijorare a venit și din partea unui lider din UE. Premierul polonez Donald Tusk a apreciat că tensiunile din Transnistria sunt "periculoase" pentru regiune şi Ucraina.

„Ameninţarea unei intervenţii ruse sau cel puţin o provocare este permanentă. Aceasta nu mă surprinde. Dar arată cât de periculoasă este situaţia, şi nu doar pentru Ucraina", a spus el, întrebat despre cererea separatiştilor transnistreni de a cere „protecţie" din partea Moscovei.

Au reacționat și Statele Unite, prin Departamentul de Stat, arătând că susţin "suveranitatea" Republicii Moldova.

„Statele Unite susţin cu fermitate suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇