Deficit dublu în ianuarie: Creșterea de 20% din taxe s-a dus pe salarii, bunuri și servicii

Deficit dublu în ianuarie: Creșterea de 20% din taxe s-a dus pe salarii, bunuri și servicii

Execuția bugetară pe luna ianuarie 2024 s-a încheiat cu un deficit de 7,9 miliarde de lei, corespunzând cu 0,45% din PIB.

Deficitul bugetului general consolidat din ianuarie 2024 este aproape dublu față cel înregistrat în ianuarie 2023, când a fost de 4,02 miliarde lei, respectiv 0,25% din PIB.

Dublarea deficitului pe ianuarie s-a produs în ciuda faptului că veniturile bugetare au crescut semnificativ, cu 20%, față de aceeași lună a anului precedent, impulsionate de majorările de taxe și impozite, absorbția fondurilor europene și anularea unor facilități fiscale acordate unor categorii de salariați.

ADVERTISING

În același timp se constată o creștere și mai mare a cheltuielilor, până la 55,3 miliarde de lei, o majorare de aproape 27% față de luna ianuarie 2023, de unde rezultă deficitul de 8 miliarde de lei, neobișnuit pentru prima lună din an.

Raportat la PIB, cheltuielile au fost cu 0,44 puncte procentuale mai mari (an/an) reprezentând 3,18% din PIB față de 2,74% în ianuarie 2023.

La capitolul cheltuieli atrag atenția majorările cheltuielilor de personal (+21%), bunuri și servicii (+20,2%), dar și asistența socială (+3,3%), din cauza creșterilor salariale ale unor categorii de angajați ai statului și a pensiilor.

ADVERTISING

Investiții mai mari cu 380%, după amânarea plăților de la finalul lui 2023

Rămân neexplicate însă sumele care apar la capitolul investiții, unde creșterea este de la 1,95 miliarde de lei cheltuiți în ianuarie 2023, la 7,37 miliarde de lei în ianuarie 2024, creștere de 380%.

Această creștere este concentrată la cheltuielile din fonduri naționale de la 0,7 la 5,63 miliarde de lei.

Foarte posibil ca aici să fie incluse plăți restante de anul trecut, astfel încât Guvernul să țină deficitul bugetar sub control în decembrie, dar mai este vorba și de contracte pentru înzestrarea armatei, care nu au un capitol distinct în buget.

Pentru întregul an, legea bugetului prevede un deficit de 5% din PIB, posibil să fie ușor depășit, deoarece dacă acest deficit dacă s-ar repeta lunar, în decembrie s-ar ajunge la 5,4% din PIB sau 96 miliarde de lei.

ADVERTISING

Venituri mai mari din impozite și taxe

Pe de altă parte, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 24,5%, peste evoluția fondului de salarii din economie (17,9%),  creșterea fiind alimentată de anularea unor facilități fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și IT, majorarea salariului minim brut, precum și majorarea salariului minim brut pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară.

Veniturile bugetului general consolidat în ianuarie 2024

Veniturile bugetare au crescut substanțial în prima lună a anului cu 20% (an/an), însumând 47,4 miliarde de lei.

Evoluția s-a datorat în principal încasărilor mai mari din contribuția de asigurări, TVA, accize și absorbția fondurilor europene.

Citeşte integral analiza Deficit dublu în ianuarie 2024 față de ianuarie 2023: Creșterea de 20% din taxe s-a dus pe salarii, bunuri și servicii și pe plățile de la investiții amânate din toamnă pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇