Concluzia trasă de Gică Hagi după înfrângerea suferită de Farul împotriva lui Dinamo

Concluzia trasă de Gică Hagi după înfrângerea suferită de Farul împotriva lui Dinamo

Gică Hagi (59 de ani), managerul tehnic al Farului, a tras o concluzie dură după înfrângerea Farului, 0-2 în fața lui Dinamo, pe teren propriu.

„Regele” a spus că jucătorii săi au clacat din nou, după momentele de la Sheriff Tiraspol și Helsinki, în care au fost eliminați din preliminariile Ligii Campionilor și Conference League.

Deși a precizat că a pregătit foarte atent meciul cu Dinamo, Hagi le-a atras atenția jucătorilor că nu au făcut ce le-a cerut.

”E al treilea moment în care am greșit anul acesta! Am avut două, iar ăsta e al treilea. Le-am zis: 'E un moment important pentru noi'. Dar văd că și de data aceasta am clacat. Trei momente! Sheriff, Helsinki, iar ăsta e al treilea.

ADVERTISING

"Sunt momente în care trebuia să arătăm. Asta le-am zis toată săptămâna. Așa am pregătit meciul, dar se pare că nu m-au auzit, se pare că n-am țipat suficient de tare, am vorbit mai lent, mai domol, mai moale. Sper, alături de conducere, să găsim soluții viabile. Și am ratat o șansă mare!

Contează viteza cu care gândești, viteza cu care te miști, viteza cu care joci, tehnica pe care o ai. Le-am explicat… Și le-am mai spus un aspect, întotdeauna am spus-o. Pentru mine, echipa câștigă meciurile și trofeele, iar jucătorul face diferența.

ADVERTISING

Pentru asta, toată echipa trebuie să joace într-o direcție. Ofensivă și defensivă. Tactică multă. Dacă nu respecți anumite lucruri și nu le faci, e foarte greu! Și vine haosul! Dacă o ia fiecare personal, vine haosul!

Individul face diferența, trebuie să găsești jucători care să facă diferența. Dar cum? Nu doar cu mingea, că tu 88 de minute joci fără minge! Să nu uitați lucrul ăsta! Ofensiv, defensiv, tu 88 de minute joci fără minge!

Eu cred că ei s-au simțit prost în teren, să nu zic altceva. Sper s-o uite și s-o ia de la capăt! Cu cine? Vom reflecta, bineînțeles. Trebuie să găsim soluții, n-avem timp să plângem prea mult", a declarat Gică Hagi, la conferința de presă.

ADVERTISING

Farul a fost învinsă de Dinamo la Ovidiu, 0-2, în etapa a 25-a din Superliga României.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!