Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) va organiza vineri, 9 februarie 2024, la Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, începând cu ora 11:00, cea de-a patra dezbatere publică din cadrul programului național pentru reducerea abandonului școlar „Pactul Pentru Tineri”- ediția a II a, în parteneriat cu ministerele de linie – Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom.
Programul Pactul pentru Tineri este dedicat problematicii reducerii abandonului școlar, fenomen care a atins cote alarmante în România, cu consecințe grave asupra tinerilor și societății în ansamblu. Aproximativ 3,2 milioane de persoane trăiesc în sărăcie severă în țară, conform Strategiei privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, iar sărăcia rămâne una dintre principalele cauze ale abandonului școlar. La nivelul Uniunii Europene, România rămâne în fruntea clasamentului în ceea ce privește numărul de mame minore, iar această realitate este reflectată și în statistici alarmante. Datele Institutului Național de Statistică din 2021 arată că există 16.500 de mame sub 18 ani în România, iar dintre acestea, 700 sunt sub 15 ani. Niciuna dintre aceste mame nu mai frecventa școala în momentul în care au devenit însărcinate. În ultimii 4 ani, peste 109.000 de elevi de liceu (15-18 ani), echivalentul unui oraș ca Suceava, au abandonat școala. În mediul rural, un copil din patru nu merge la școală, iar 400.000 de copii de vârstă școlară sunt în afara sistemului educațional. Aceste date îngrijorătoare reprezintă doar vârful aisbergului.
Conștienți de gravitatea situației, CONAF și partenerii săi continuă seria dezbaterilor publice județene în Craiova pentru a identifica soluții eficiente și sustenabile pentru reducerea abandonului școlar la nivel județean.
Au confirmat participarea la dezbatere reprezentanți de marcă din administrația publică și din domeniul educației: Lia Olguța VASILESCU - Primarul Mun. Craiova, Mihai GHIGIU - Șeful Cancelariei Prim-ministrului și Coordonatorul comitetului interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, Monica ANISIE - Președinta Comisiei pentru învățământ a Senatului, Mihail-Adrian NEAȚU-BRECIUGĂ - Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Dan DIACONU - Prefectul Dolj, Cristina CHIRIAC - președinta CONAF, Rareș Petru ACHIRILOAIE - Secretar de Stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Bogdan CRISTESCU - Secretar de Stat în Ministerul Educației, Cristian VASILCOIU - Secretar de Stat la Ministerul Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius POȘA - Subsecretar de Stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ion Daniel ALEXANDRU – Inspector Școlar General ISJ DJ, Florin STANCU - Director General DGASPC Dolj, Mariana PĂDUREANU - Director CJRAE Dolj, Gabriela ALEXANDRESCU - Head of Marketing & Digital Product OMV Petrom Gas & Power, Radu POP - Expert Prevenire ANA, Laurențiu RAICEA - Vicepreședinte CNE. Evenimentul va fi moderat de jurnalista și realizatoarea emisiunii ”Euro Educație” de la Euronews România, Adriana STOIAN.
La finalul dezbaterii, se vor organiza ateliere situaționale care vor permite fiecărui participant, să contribuie individual la identificarea soluțiilor pentru reducerea abandonului școlar. Timp de 1 oră, ghidați de facilitatori, participanții vor parcurge drumul unui copil care a abandonat școala și vor identifica soluții pentru reîntoarcerea acestora în mediul educațional. Soluțiile propuse vor fi analizate în cadrul comitetului interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, înființat ca urmare a primelor patru dezbateri organizate în județele: Iași, Neamț, Botoșani, Vaslui.
După prima ediție a Pactului pentru Tineri a fost redactat un raport tehnic privind problemele copiilor care au generat sau generează abandon școlar, așa cum au fost acestea identificate în cadrul atelierelor situaționale. În urma decelării și analizării acestor cauze, CONAF a propus în cadrul comitetului interministerial o serie de soluții, care pot fi adoptate pe termen scurt, mediu și lung de către autoritățile responsabile identificate, și astfel să fie diminuat în mod semnificativ abandonul școlar. O astfel de măsură este instituirea primei burse pentru mamele minore, cu condiția să își continue studiile. Dar și modificările legislative cu privire la actul sexual cu un minor, mediatizate ulterior ca mesaj de interes public sunt tot consecința demersului CONAF.
”Am ajuns la cea de-a zecea dezbatere la nivel național și în al doilea an al Pactului pentru Tineri, în care căutăm soluții punctuale pentru fiecare problemă care a dus la acest bulgăre al abandonului școlar, și implementăm procese, schimbăm mentalități și arătăm importanța unei sinergii și abordări multi-sectoriale.
Fiecare edil al fiecărui municipiu în care am coagulat mediul educațional și-a arătat dorința de a lupta alături de noi pentru o generație și implicit o societate sănătoasă, iar prezența doamnei primar Lia Olguța Vasilescu ne dă un plus de încredere că acest pact între ONG-uri, administrație și cei direct implicați, este și un instrument de prosperitate viitoare pentru Craiova și județul Dolj în ansamblu.
Caravana ”Pactul pentru Tineri”, miile de cadre didactice, sutele de elevi și zecile de autorități centrale sau locale au scos la iveală o serie impresionantă de probleme individuale care converg la un fenomen de o asemenea magnitudine și cărora le-am adresat soluții punctuale. Din nefericire educația românească s-a sedimentat în cutume învechite, iar problemele sunt departe de fi rezolvate în totalitate, dar am încredere că echipa creată în jurul acestui program, are capacitatea de a pune în continuare pe masa comitetului interministerial, soluții, strategii și acțiuni concrete pentru un viitor pe care tinerii noștri îl merită” a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.
Următoarele dezbateri vor fi organizate în Slatina pe 12 martie a.c., respectiv în Târgu Mureș pe 28 martie a.c.
Toți cei care doresc să se implice și să participe la Pactul Pentru Tineri, sunt invitați să trimită un email la adresa rsvp@conaf.ro
Despre Pactul pentru Tineri
#PactulPentruTineri este programul național pentru reducerea abandonului școlar, inițiat de CONAF în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom.
Parteneri: Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Căminul Felix, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți, Asociația Fii Om, World Vision România, Consiliul Național al Elevilor.
Parteneri media: AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Realitatea.NET, Capital România, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima oră, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, Spot Media, Trafic Media și GOVNET, Fonduri Structurale, Itsy Bitsy.
Despre CONAF
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 15 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” - în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, Romanian Venture Forum, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș