Sindicatele din Educație acuză Ministerul Finanțelor că blochează angajările în școli

Sindicatele din Educație acuză Ministerul Finanțelor că blochează angajările în școli

Cele mai mari trei federaţii sindicale din învăţământ acuză Ministerul Finanţelor de abuz şi dispreţ faţă de sistemul de educaţie, reclamând că acesta refuză să avizeze memorandumul privind ocuparea posturilor devenite vacante în anul 2023.

Sindicaliştii consideră că, prin această decizie, ”se urmăreşte obţinerea de economii la bugetul de stat, în detrimentul sistemului de învăţământ”.

”În condiţiile în care încetarea raporturilor de muncă - prin demisie, deces, pensionare etc - sau suspendarea raporturilor de muncă sunt situaţii care depind, în principal, de voinţa angajatului sau de alte împrejurări care nu pot fi prevăzute, este evident că ne confruntăm cu un abuz al reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, prin care se urmăreşte obţinerea de economii la bugetul de stat, în detrimentul sistemului de învăţământ”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, marţi, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală ”Alma Mater”.

ADVERTISING

Sindicatele atrag atenţia asupra faptului că buna desfăşurare a procesului educaţional, atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în învăţământul superior, ”presupune asigurarea resursei umane necesare, în funcţie de nevoi, indiferent de natura postului care s-a vacantat sau se va vacanta”.

Ei amintesc că protestele de anul trecut ale angajaţilor din educaţie au fost provocate ”de starea generală de nemulţumire a salariaţilor din învăţământ, desconsideraţi sistematic în ultimii ani”, iar una dintre problemele ridicate atunci a fost lipsa de personal.

ADVERTISING

Cele trei federaţii sindicale transmit că, în opinia membrilor lor, ”Guvernul României trebuie să aibă ca prioritate buna funcţionare a sistemului educaţional, inclusiv prin asigurarea resursei umane calificate şi suficiente, nu blocarea, prin orice mijloace, a ocupării posturilor din învăţământ”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇