Canada își ține granițele închise pentru cetățenii străini și în octombrie

Canada își ține granițele închise pentru cetățenii străini și în octombrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvenul canadian a anunţat miercuri că prelungeşte până la sfârşitul lunii octombrie măsura închiderii frontierelor pentru cetăţenii străini, cu excepţia celor a căror prezenţă pe teritoriul său este considerată esenţială.

„Prelungim restricţiile existente privind călătoriile internaţionale din alte ţări decât Statele Unite în Canada până pe 31 octombrie 2020”, a anunţat pe Twitter ministrul canadian al siguranţei publice Bill Blair.

Canada își menține frontierele închise şi lansează o aplicaţie care le arată utilizatorilor dacă au intrat în contact cu o persoană cu COVID-19

ADVERTISING

Carantina e obligatorie

Începând din martie, călătorii care sosesc în Canada, indiferent dacă sunt sau nu cetăţeni canadieni, trebuie să respecte o carantină obligatorie de 14 zile pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

De la începutul lunii iunie, cetăţenii străini se pot alătura familiilor care locuiesc în Canada, dacă sunt soţi, copii, părinţi sau tutori legali ai unor cetăţeni canadieni.

În afara acestor categorii sunt admise doar persoanele a căror prezenţă pe solul canadian este considerată esenţială, cum ar fi anumiţi angajaţi, transmite AFP.

ADVERTISING

La rândul său, graniţa Canadei cu SUA rămâne închisă până pe 21 octombrie, ca parte a unui acord bilateral separat cu Washingtonul. Sunt autorizate doar comerţul cu mărfuri şi călătoriile considerate esenţiale. Închiderea celei mai lungi frontiere terestre din lume a fost decisă în martie şi reînnoită în fiecare lună.

Miercuri, Canada a raportat 158.425 de noi cazuri şi peste 9.300 de decese.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇