Ultimul weekend al lunii ianuarie înseamnă pentru Teatrul Ion Creangă timp și spațiu pentru cei mici. Cea de-a X-a ediție a evenimentului „TIC PITIC – Zilele Small size” are loc între 26 și 28 ianuarie, atât la Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23), cât și la Sala Mare (Str. Piața Amzei 13). Programul festivalului include spectacole din străinătate și din țară – inclusiv din repertoriul TIC -, ateliere educative și senzoriale, și este destinat copiilor cu vârsta de la 6 luni la 6 ani.
În rândul instituțiilor publice de cultură de la noi, Teatrul Ion Creangă este primul producător de spectacole adresate publicului foarte tânăr, care acoperă intervalul de vârste al copilăriei timpurii (sub 3 ani). Teatrul este, de asemenea, membru al rețelei internaționale „Small Size Network“, în cadrul căreia se organizează acest eveniment.
Peste 20 de orașe din Europa dedică ultimul weekend al lunii ianuarie celor mici sub îndemnul - „Teatrul nu ține cont de vârstă, ci de curiozitate“. Anul acesta, tema reprezentațiilor și a activităților conexe din programul „Small Size Network“ se numește „Tree Stories“. Fie că e vorba de natură, fie de implicațiile cifrei trei, tema se reflectă deopotrivă în conținutul atelierelor și în numărul trupelor participante la festival. Prin urmare, la actuala ediție aniversară au fost invitate două companii de teatru din străinătate - Teatrul Flores Danza (Mexic), cu „Lasă-ți visele să zboare“ (2+), și Escena Miriňaque (Spania), cu spectacolul „tÁ“ (2+) - și una din țară - Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria (Oradea), care va fi prezentă cu „Norr în lumea culorilor“ (0-3). Teatrul Ion Creangă participă cu două titluri extrem de dragi micilor spectatori - este vorba de „Fără frică“ (3-6) și de „Ursul păcălit de vulpe“ (3-6).
În ceea ce privește modul în care natura se reflectă în conținutul atelierelor, „Cum construim un copac. Atelier interactiv și de bricolaj“, susținut de Editura Katartis, le propune copiilor (3-6 ani) o interesantă călătorie cromatică pe care arborii o fac în lumea anotimpurilor. Aceeași editură susține și „Despre înțelepciune, pe înțelesul tuturor. Atelier interactiv de teatru“, o ocazie și un context minunat în care copiii și părinții, vor desluși tainele acestei calități atât de importante în deciziile pe care le luăm în viață.
Artistul Fernando Leija Flores (Mexic) ne invită la un workshop dinamic și plin de inspirație, „Corpul în mișcare. Atelier creativ de dans“ (2-6 ani), iar Marius Boboc, tânărul actor al Teatrului Ion Creangă, va coordona o altă întâlnire ritmată, în timpul căreia participanții vor descoperi modalități de mișcare împreună, într-o manieră unică și distractivă. Și, nu în ultimul rând, Julieana Drăghici, la rândul ei actriță a Teatrului Ion Creangă, ne va arăta „Curcubeul emoțiilor“, un atelier senzorial pentru cei mai mici (6-12 luni) și fabulosul univers al simțurilor.
Vă așteaptă la TIC un weekend plin de pitici fericiți și, implicit, un eveniment care este, fără doar și poate, unic în capitală și în peisajul cultural românesc!
Pe site-ul www.teatrulioncreanga.ro și pe paginile de social media ale Teatrului, veți găsiți programul complet și informații detaliate despre evenimentele din cadrul „TIC PITIC. Zilele Small Size“. Biletele sunt disponibile online pe site-urile Entertix.ro și Myticket.ro, dar și la Casa de bilete a Teatrului (Str. Piața Amzei 13) – nr. tel. 0767 934 374.
PROGRAM
VINERI
26 IANUARIE
10:00 - 10:40
URSUL PĂCĂLIT DE VULPE (3-6)
Teatrul Ion Creangă, București, România
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
17:30 - 18:10
NORR ÎN LUMEA CULORILOR (0-3)
Teatrul Regina Maria, Oradea, România
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
19:30 - 20:10
NORR ÎN LUMEA CULORILOR (0-3)
Teatrul Regina Maria, Oradea, România
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
SÂMBĂTĂ
27 IANUARIE
10:00 - 10:45
LASĂ-ȚI VISELE SĂ ZBOARE (2+)
Flores Teatro Danza, Tampico, Mexic
Teatrul Ion Creangă, Sala Mare
10:00 - 11:00
CURCUBEUL EMOȚIILOR - ATELIER SENZORIAL (6-12 luni)
Coord. Julieana Drăghici (Teatrul Ion Creangă)
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
12:00 - 13:00
CORPUL ÎN MIȘCARE - ATELIER CREATIV DE DANS (2-6)
Coord. Fernando Leija (Flores Teatro Danza, Mexic)
Teatrul Ion Creangă, Sala Mare
18:00 - 18:45
LASĂ-ȚI VISELE SĂ ZBOARE (2+)
Flores Teatro Danza, Tampico, Mexic
Teatrul Ion Creangă, Sala Mare
18:00 - 19:00
DESPRE ÎNȚELEPCIUNE, PE ÎNȚELESUL TUTUROR - ATELIER INTERACTIV DE TEATRU (3-6)
Coord. Daniela Olaru (Editura Katartis)
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
DUMINICĂ
28 IANUARIE
10:00 - 10:35
tÁ (2+)
Escena Miriňaque, Santander, Spania
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
11:30 - 12:05
tÁ (2+)
Escena Miriňaque, Santander, Spania
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
16:00 - 17:00
CUM CONSTRUIM UN COPAC – ATELIER INTERACTIV ȘI DE BRICOLAJ (3-6)
Coord. Daniela Olaru (Editura Katartis)
Teatrul Ion Creangă, Sala Mare
18:00 - 18:30
FĂRĂ FRICĂ (3-6)
Teatrul Ion Creangă, București, România
Teatrul Ion Creangă, Sala Mică
18:30 - 19:30
PRIMII PAȘI DE DANS - ATELIER DE MIȘCARE (4+)
Coord. Marius Boboc (Teatrul Ion Creangă)
Teatrul Ion Creangă, Sala Mare
TIC PITIC - Zilele Small size 2024
Organizatori: Primăria Capitalei, Teatrul Ion Creangă
Partener internațional: Small Size Network
Sponsor: Aquatique
Parteneri: Editura Katartis, Shakespeare School, Entertix, STB
Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio București FM, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, BookHUB, GoKid, Forbes Kids, PapTot, Qbebe, Social Moms, Modern Dads, Cult-ura.ro, Theatrum, Mommy Hai
Monitorizare media: mediaTRUST
Eveniment recomandat de: Itsy Bitsy