Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma (foto), şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă definitiv de închisoare în dosarul de corupţie în care au fost iniţial condamnaţi la 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a respins, joi, ca nefondat apelul declarat de DNA Ploieşti faţă de decizia din octombrie 2023 a Tribunalului Prahova, care a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.
La acel moment, magistraţii de la tribunal au decis încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită (5 acte materiale) şi abuz în serviciu (trei acte materiale) ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
De asemenea, instanţa a dispus încetarea procesului faţă de Vlad Cosma pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
Pe acelaşi considerent, judecătorii au încetat procesul faţă de alţi doi inculpaţi din dosar – omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova.
Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei.
Decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.
Istoria unui dosar foarte plimbat
Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni, respectiv şase ani de închisoare.
Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la ICCJ a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.
La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero.
Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi ICCJ. Ulterior, Înalta Curte a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.
Acuzaţiile DNA
Potrivit DNA, în perioada 2012 - 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 de lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Alexe.
Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova, şi anume la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât firmele să obţină trei lucrări de modernizare/ întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.
Conform DNA, pentru ca firmele să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 de lei.