Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat miercuri Curtea Constituţională în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, transmite Administraţia Prezidenţială.
Pe 8 septembrie, Senatul a adoptat decizional proiectul de lege prin care funcţia de preşedinte al ANCOM este asimilată uneia de ministru, iar cea de vicepreşedinte al instituţie e asimilată funcţie de secretar de stat. Salariul preşedintelui instituţiei ete stabileşte la nivelul a 5 salarii medii la nivelul instituţiei, aferente lunii ianuarie a fiecărui an, iar cel al vicepreşedinţilor ANCOM la nivelul a 4,5 salarii medii, mai prevede propunerea legislativă.
Prima problemă, asimilarea funcțiilor vs. salarizare
„Ca efect al normei deduse controlului de constituţionalitate, prin asimilarea funcţiilor respective, ANCOM ar deveni singura autoritate dintre cele prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 cu privire la care s-ar crea un regim juridic hibrid în privinţa statutului şi salarizării aferente funcţiilor de demnitate publică.
Astfel, pe de o parte, funcţiile respective vor deveni funcţii de demnitate publică, asimilate în rang cu cele de ministru sau secretar de stat, însă, pe de altă parte, salarizarea acestor funcţii nu va urma regimul juridic pentru funcţiile cu care sunt asimilate, respectiv cel prevăzut în Anexa nr. IX din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Pe cale de consecinţă, asimilarea nou instituită nu ar mai justifica includerea ANCOM în rândul autorităţilor enumerate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, întrucât asimilarea ar atrage chiar incidenţa dispoziţiilor cuprinse în Anexa nr. IX din Legea-cadru nr. 153/2017.
Aşadar, din coroborarea prevederilor de mai sus rezultă că regimul juridic al salarizării aplicabil funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ANCOM devine unul neclar, aspect ce ar conduce la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii”, arată Klaus Iohannis în sesizarea formulată la CCR.
Funcția cu rang de ministru aduce și incompatibilități
De asemenea, şeful statului susţine că „asimilarea unei funcţii de conducere din cadrul unei autorităţi publice autonome cu personalitate juridică, aflate sub control parlamentar, cum este ANCOM, cu o funcţie de ministru sau secretar de stat nu se poate reduce numai la echivalarea declarativă a rangului stabilit de lege, ci atrage în mod necesar şi aplicarea aceluiaşi regim juridic al conflictelor de interese şi incompatibilităţilor, precum şi aplicarea aceluiaşi regim juridic al salarizării.
În aceste condiţii, tratamentul juridic identic, unitar se fundamentează pe situaţiile juridice similare în care se află aceste categorii de funcţii, şi asigură respectarea principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie”.
Preşedintele Iohannis mai argumentează că „prin trimiterea la prevederile art. 18 alin. (4) din OUG nr. 22/2009 se instituie un regim particular pentru personalul din cabinetele demnitarilor menţionaţi.
„Considerăm însă că aceste dispoziţii - concepute pentru personalul ANCOM angajat pe bază de concurs, cu contract individual de muncă - sunt incompatibile cu statutul personalului angajat la cabinetul demnitarului”.