Cu 15 ani în urmă, Teatrul Ion Creangă a rămas fără sală de spectacole, fără un loc al lui, care să-i aparțină și unde să se întâmple ceea ce îi este dat – punerea în scenă a pieselor de teatru pentru copii. După o perioadă de pribegie prin mai multe spații din București și după o foarte lungă așteptare, a venit timpul să ne reîntoarcem acasă.
Sala Mare din Piața Amzei nr. 13 este acum un loc nou, modern și sigur, așa cum trebuie să fie orice mediu destinat activităților culturale pentru cei mici. Evenimentul oficial de redeschidere a sălii, denumit „Teatrul Ion Creangă de poveste“, va avea loc de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Mare (Piața Amzei 13).
Redeschiderea unui spațiu dedicat teatrului pentru copii are, în peisajul cultural al Bucureștiului, o însemnătate vitală pentru societatea de azi și de mâine. Educația prin artă, de la vârste fragede, pune bazele valorilor estetice și morale de mai târziu. Programul evenimentului „Teatrul Ion Creangă de poveste“ a fost gândit special pentru a celebra oamenii care au făcut posibil acest lucru, într-un fel sau altul – accesul la lumea poveștilor de pe scenă, încă din copilăria timpurie. Le vom mulțumi, într-un cadru de sărbătoare, pentru răbdarea, înțelegerea și compasiunea oferită.
Ne dorim ca, atât cei prezenți la această întâlnire festivă, cât și ceilalți oameni din domeniul culturii, să înțeleagă că noi, în toți acești ani, am continuat să montăm spectacole de marcă, premiate și apreciate la nivel național și internațional, să cercetăm și să inovăm prin fiecare titlu din repertoriu, dar și prin activitățile conexe destinate copiilor. Mai mult, am transformat spațiul mai puțin favorabil din Strada Biserica Amzei, într-o sală de spectacole pe care am denumit-o Sala Mică. Aici, am dus mai departe un proiect unic în țară, al cărui concept de bază este Educația Timpurie - Teatru pentru 0-6 ani. Reprezentațiile din această categorie au ajuns, prin intermediul festivalurilor internaționale, în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, din Europa sau din Asia. La rândul lor, festivalurile TIC au devenit un adevărat reper pentru ceea ce înseamnă activitățile de petrecut în familie - în toamna anului trecut, a avut loc cea de-a XV-a ediție FITC (Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești“).
În concluzie, dacă privim latura luminoasă a lucrurilor, deși au fost 15 ani de pribegie, au fost, pe de altă parte, 15 ani de statornicie în privința realizărilor artistice.
Teatrul Ion Creangă înseamnă teatrul poveștilor copilăriei; repertoriul actual acoperă trei etape esențiale ale copilăriei - #TICBEBE (0-3 ani), #TICPITIC (3-6 ani) și #TICJUNIOR (6+ ani). Dar Teatrul Ion Creangă mai înseamnă, înainte de toate, și o echipă numeroasă de actori – artiști care au scris istorie în acest domeniu și artiști care duc mai departe, cu talent și pasiune, fabuloasa poveste TIC. O poveste incompletă dacă nu i-am aminti și pe oamenii din spatele scenei, oamenii care nu se văd, dar care joacă un rol esențial pentru ca un spectacol să ajungă la forma lui desăvârșită. Pe 15 ianuarie, vom fi cu toții împreună, ne vom bucura de clipe unice, esențiale pentru evoluția noastră.
Evenimentul „Teatrul Ion Creangă de poveste“ marchează, în egală măsură, încheierea unei ere și deschiderea unui nou capitol. Vom vorbi, prin urmare, ca între prieteni, ne vom aprecia munca și proiectele ca între profesioniști și vom împărtăși, în final, aceleași gânduri pentru un viitor cel puțin la fel de răsunător ca până acum.
Spectacolele care se vor juca în această lună pe scena Sălii Mari (Piața Amzei 13) sunt: „Visul unei nopți de vară“ (13.01 & 21.01), „Păcală și Tândală“ (19.01), „TILL“ (20.01) și „Jack și vrejul de fasole“ (21.01). La finalul lunii ianuarie, între 26 și 28, va avea loc cea de-a X-a ediție a mini festivalului TIC PITIC - ZILELE SMALL SIZE, atât la Sala Mare (Piața Amzei nr. 13), cât și la Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23).
Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul www.tetrulioncreanga.ro sau de la Casa de bilete a Teatrului - 0767.934.374.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
www.teatrulioncreanga.ro
Facebook.com/TeatrulIonCreanga
Instagram.com/TeatrulIonCreanga
Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură subordonată Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București.
Sponsori: Boresc, Domeniul Bogdan
Parteneri de stagiune: Editura Didactica Publishing House, Shakespeare School, Entertix.ro, Societatea de Transport București
Parteneri media: Radio Itsy Bitsy, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio București FM, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, BookHUB, GoKid, Forbes Kids, Paptot, Qbebe, Social Moms, Moderndads.ro, Cult-ura.ro, Theatrum, Mommy HAI
Monitorizare media: mediaTRUST