Aveau unghiile tăiate din carne și hainele albite de clorul care trebuia să le țină departe de boli. Nu se uitau prea mult la tine, ci mai mult una la alta, un fel de solidaritate care le dădea putere, sub privirea mamei. Le rădea părul de când erau mici. Cu orice s-ar fi descurcat, mai puțin cu păduchii.
Pe mama celor trei fete am cunoscut-o acum mai bine de un deceniu, când stăteau într-o cameră imundă dintr-un imobil aflat în stare de degradare din București. Părea monstruos să găsești astfel de forme de supraviețuire într-un oraș mare, în care suferințele oamenilor nu ar fi putut să treacă neobservate. Și totuși, oamenii au un instinct foarte puternic de a se separa, ca într-o nevroză, de grotesc, în așa fel încât să poată trece strada. Nu e dintr-o alterare a compasului moral, ci mai degrabă dintr-o conștientizare acută a unui sentiment de neputință, care te poate demola.
În fond, ce poți face pentru ca în România să nu mai moară copii, după ce bunicile și mamele lor vor să-i scape de mizeria sărăciei, spălându-i cu o soluție de curățat oile?
Pentru a treia oară în ultimele luni, o mamă și-a spălat copiii cu o soluție toxică. Unul dintre ei e la terapie instensivă, la fel și mama. Cu câteva săptămâni înainte, o copilă a murit, după ce bunica ei i-a turnat mai multă soluție de curățat oile decât surorii ei, pentru că avea părul mai lung.
E chipul cel mai clar al sărăciei. Un copil mort, cu capul curățat de păduchi. O fetiță rasă în cap, cu fularul găurit de clor, curățată de păduchi.
Sărăcia nu are nicio virtute, e murdară, lipsită de speranță, fără nicio deschidere spre frumos și radicală. Sărăcia marginalizează, trasează granițe chiar dacă cel sărac e în mijlocul celorlalți oameni. Îl face invizibil nu printr-o mantie de superou, ci prin orbirea celorlați.
Stilizată în comunism, sărăcia a devenit unul dintre cele mai manipulatorii concepte: înzestrând-o cu virtuți – sărac, dar cinstit/se poate face carte la lumina lumânării – o scoatem din responsabilitatea statului și din conștiința comunității și îl lăsăm pe cel sărac să dovedească; dacă nu poate, atunci nu a fost la înălțimea sărăciei virtuoase.
Copiii sunt cel mai vulnerabili în fața sărăciei oriunde în lume. Totuși, România are o notă distinctă: e țara în care posibilitatea ca un copil sărac să treacă într-o altă clasă socio-economică tinde spre zero, atâta vreme cât el nu devine subiectul unor politici sociale integrate.
Cum arată lucrurile în 2024
Majoritatea covârșitoare (95%) a familiilor ai căror copii sunt integrați în programele educaționale ale Organizației Salvați Copiii România nu mai pot acoperi nevoile de bază, cum ar fi tratamente medicale, alimente și îmbrăcăminte pentru copii. Astfel, în 2023, 71% dintre familiile vulnerabile s-au văzut nevoite să renunțe la cheltuielile cu îmbrăcămintea și încălțămintea, în vreme ce 24% au redus din cheltuielile cu alimentele, arată datele unei anchete sociologice derulate de Salvați Copiii România.
Cele mai multe dintre familiile beneficiare ale programelor Salvați Copiii România (51,58%) au un venit de sub 400 lei/membru de familie, 32,48% dintre familii declară un venit sub 600 lei/membru de familie și doar 15,9% afirmă că venitul pe membru de familie depășește 600 lei.
Familiile cuprinse în anchetă au declarat că au fost nevoite să renunțe la anumite cheltuieli, după cum urmează:
- 71% au renunțat la cheltuielile cu îmbrăcămintea și încălțămintea;
- 35% au renunțat la cheltuielile legate de activități extrașcolare;
- 12% dintre familii au renunțat la achiziția de jocuri și jucării.
În ceea ce privește alimentele, 24% dintre familiile vulnerabile au diminuat bugetul alocat alimentelor.
Cum stă România: date cheie despre bunăstarea copilului și accesul la servicii sociale/ Date Salvați Copiii România
- Riscul de sărăcie sau de excluziune socială a crescut pentru copiii din Uniunea Europeană, cu 0,4 puncte procentuale, de la 24,0% la 24,4%, între 2020 și 2021, cu rata cea mai ridicată în România – 41,5%, urmată la distanță de Spania - 33,4%, în vreme ce în Finlanda și Danemarca a fost cel mai scăzut, în 2021 (13,2% și respectiv 14%), potrivit Eurostat[1].
- În România, riscul de sărăcie sau de excluziune socială este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în orașele mari, 30,7% în urbanul mic și suburbii și 50,1% în zonele rurale.
- În 2021, peste 1,5 milioane de copii din România (41,5% din numărul total al copiilor) creșteau în risc de sărăcie sau excluziune socială.
- Testele naționale organizate în 2022 cu scopul de a depista problemele timpurii de alfabetizare arată rezultate slabe la învățătură în școlile din România[2]. Rezultatele arată că doar 11% dintre elevii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani sunt cititori fluenți, în timp ce 42% dintre elevi sunt calificați drept "nefuncționali", ceea ce se apropie de analfabetism.
Sărăcia și întreținerea corupției
O țară care are zone sociale captive sărăciei este una permeabilă pentru corupție și moduri gregare de reprezentare politică.
De cele mai multe ori, prezența statului este percepută la nivelul ajutorului de subzistență, nu la cel al politicilor sociale integrate, care ar trebui să restabilească dreptul deplin al celor sărăci la sănătate, educație și reprezentare politică. Administrația locală este singura legătură dintre cel vulnerabil socio-economic și stat, de unde importanța banilor pentru primari, în preajma campaniilor electorale.
O masă de manevră electorală însă este unul dintre factorii care întrețin corupția ca modalitate de structurare a puterii, ceea ce închide cercul vicios al sărăciei.
[1] Eurostat, Children at risk of poverty or social exclusion, September 2022.
[2] European Commission, Education and Training Monitor 2022 Romania