Unele dintre cele mai bogate ţări din lume – Franţa, Islanda, Norvegia, Elveţia şi Marea Britanie – au înregistrat creşteri semnificative ale sărăciei în rândul copiilor în perioada 2014-2021, potrivit datelor publicate de UNICEF Innocenti – Biroul global de cercetare şi prognoză.
Letonia, Lituania, Polonia şi Slovenia au înregistrat cele mai mari scăderi, arată datele raportului.
În România, 29% dintre copii trăiau încă în sărăcie relativă, în perioada 2019-2021, ceea ce reprezintă cea mai mare rată dintre statele membre ale UE
Raportul prezintă cea mai recentă şi comparabilă imagine a sărăciei care afectează copiii în ţările OCDE şi UE şi analizează politicile guvernamentale de sprijinire a veniturilor pentru familiile cu copii.
Raportul constată că, în ciuda scăderii generale a sărăciei cu aproape 8% în 40 de ţări între 2014 şi 2021, la sfârşitul anului 2021 existau încă peste 69 de milioane de copii care trăiau în gospodării cu venituri mai mici de 60% din venitul naţional mediu.
”Impactul sărăciei asupra copiilor este atât persistent, cât şi dăunător. Pentru majoritatea copiilor, acest lucru înseamnă că ar putea creşte fără suficientă hrană nutritivă, fără haine, rechizite şcolare sau un loc cald pe care să-l numească acasă. Aceasta împiedică respectarea drepturilor şi poate duce la o sănătate fizică şi mintală precară”, a declarat directorul UNICEF Innocenti - Biroul global de cercetare şi prognoză, Bo Viktor Nylund.
Potrivit organizaţiei, consecinţele sărăciei se pot întinde pe durata întregii vieţi.
”Copiii care se confruntă cu sărăcia au mai puţine şanse de a termina şcoala şi câştigă salarii mai mici la vârsta adultă. Potrivit raportului, în unele ţări, o persoană născută într-o zonă defavorizată riscă să trăiască cu opt sau nouă ani mai puţin decât o persoană născută într-o zonă bogată”, a mai transmis organizaţia.
Raportul evidenţiază, de asemenea, inegalităţi uriaşe în ceea ce priveşte riscurile de sărăcie. În 38 de ţări în care sunt date disponibile, copiii care trăiesc într-o familie monoparentală au un risc de peste trei ori mai mare de a trăi în sărăcie decât ceilalţi copii. Copiii cu dizabilităţi şi cei care fac parte din minorităţi etnice/rasiale sunt, de asemenea, mai expuşi riscului decât media.
România stă foarte prost
”România a înregistrat o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte reducerea nivelului ratei de sărăcie a veniturilor copiilor între perioada 2012-2014 şi perioada 2019-2021 (-22,5%). Cu toate acestea, 29% dintre copii trăiau încă în sărăcie relativă în perioada 2019-2021, ceea ce reprezintă cea mai mare rată dintre statele membre ale UE”, a mai transmis organizaţia.
Potrivit acesteia, în 2022, rata de deprivare materială şi socială severă în cazul copiilor era de peste 30% în România. Aceasta este la un nivel de aproape 12% diferenţă faţă de Bulgaria, ţară plasată pe poziţia a doua în UE în anul respectiv.
”În plus, România are şi cea mai mare prevalenţă a sărăciei persistente a copiilor (perioade prelungite sau episoade repetate de sărăcie) - 25% - dintre ţările incluse în studiu. Unul dintre motivele principale ale ratei ridicate a sărăciei în rândul copiilor din România ar putea fi legat de impactul limitat al beneficiilor de protecţie socială în reducerea sărăciei în rândul copiilor”, a mai transmis UNICEF.
Pentru a eradica sărăcia în rândul copiilor, raportul face apel la guverne şi la părţile interesate să urgenteze:
- Extinderea protecţiei sociale pentru copii, inclusiv a alocaţiilor pentru copii şi pentru familii, pentru a suplimenta veniturile familiilor.
- Asigurarea accesului tuturor copiilor la servicii de bază de calitate, cum ar fi serviciile de îngrijire şi educaţia gratuită, care sunt esenţiale pentru bunăstarea lor.
- Crearea de oportunităţi de angajare cu remuneraţie adecvată şi de politici pentru susţinerea familiei, cum ar fi concediul parental plătit, pentru a sprijini părinţii şi persoanele care îngrijesc copii în concilierea responsabilităţilor profesionale şi de îngrijire.
- Să se asigure că există măsuri adaptate la nevoile specifice ale grupurilor minoritare şi ale gospodăriilor monoparentale, pentru a facilita accesul la protecţie socială, la servicii esenţiale şi la muncă decentă şi pentru a reduce inegalităţile.