Zeci de persoane au fost salvate de pe munte în prima zi a anului. Multe au ajuns la spital

Zeci de persoane au fost salvate de pe munte în prima zi a anului. Multe au ajuns la spital

Salvamontiştii au intervenit, în prima zi din an, la zeci de accidente montane.

Cele mai multe au fost pe domeniile de practicare a schiului şi săniuşului, dar au fost şi cazuri cu persoane rătăcite, accidente de ATV sau accidentate în zona alpină înaltă, a transmis, marţi, pe Facebook, Dispeceratul Naţional Salvamont.

"Serviciile Salvamont România lucrează cu efective maxime şi au reuşit un grad de răspuns de 100% la toate apelurile de urgenţă. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 38 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor", precizează sursa citată.

ADVERTISING

Cele mai multe cazuri au fost în Predeal, Lupeni, Sibiu, Gorj, Braşov.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 36 de persoane. Dintre acestea, 16 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 35 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Bună dimineața ! Prima zi din an , o zi cu zeci de accidente montane, multe pe domeniile de practicare a schiului și...

Publicată de Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont pe Luni, 1 ianuarie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇