Maia Sandu anunță că va candida pentru un al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova

Maia Sandu anunță că va candida pentru un al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele R. Moldova Maia Sandu afirmă, în mesajul transmis la trei ani de mandat, că şi-a asumat să facă tot ce ţine de ea pentru a duce la capăt misiunea integrării europene şi se angajează să continue, dacă cetăţenii îi vor oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024.

De asemenea, solicită Parlamentului să iniţieze organizarea unui referendum toamna viitoare, la care vocea cetăţenilor să fie hotărâtoare în privinţa aderării la UE.

”Dragi cetăţeni, după 3 ani de mandat, am reuşit să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Un lucru care părea imposibil cu 3 ani în urmă. Pentru această realizare istorică, au muncit mulţi oameni, s-au depus eforturi imense şi fiecare contribuţie - din partea funcţionarilor publici, din partea societăţii civile, din partea fiecărui cetăţean - a contat. Cu câţiva ani în urmă, am pornit, împreună cu cetăţenii, pe un drum al transformării Moldovei într-o ţară mai bună.

ADVERTISING

Când am pornit pe acest drum, corupţia din Moldova devenea tot mai multă, iar libertatea - tot mai puţină. Clanurile corupte de la putere păreau de neclintit. Moldova devenise o ţară izolată, despre care se vorbea doar ca loc al spălării banilor şi al sărăciei cronice. Speranţa că avem o şansă de a schimba lucrurile în bine devenea tot mai mică. Dar am continuat să luptăm pentru lucrurile în care credem. Ţara noastră a trăit şi victorii, şi înfrângeri. Însă niciodată nu ne-am oprit din drum. Iar azi vorbim despre Moldova cu speranţă”, afirmă Maia Sandu.

ADVERTISING

Ea le transmite moldovenilor că au câştigat dreptul de a-şi decide singuri soarta şi încrederea că pot construi acasă un stat european, Moldova se sprijină azi pe o coaliţie de ţări-prietene care o ajută şi o protejează, iar Uniunea Europeană a spus un DA ferm pentru parcursul nostru european.

”Mai avem multe de făcut. Şi cel mai important este să asigurăm pace şi un viitor mai bun pentru toate familiile şi copiii Moldovei. Avem garanţia unui asemenea viitor doar ca stat membru al Uniunii Europene. Tocmai de aceea, cred că este necesar să spunem clar - toată ţara - ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să iniţieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetăţenilor să fie hotărâtoare.

ADVERTISING

Mi-am asumat să fac tot ce ţine de mine pentru a duce la capăt misiunea integrării europene. Am obţinut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs şi am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuşi. Mai avem paşi importanţi de făcut şi mă angajez să continui, dacă îmi veţi oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024”, conchide Maia Sandu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇