General STS, condamnat la închisoare pentru că a luat 75.000 de euro de la un om de afaceri

General STS, condamnat la închisoare pentru că a luat 75.000 de euro de la un om de afaceri

Generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în perioada 2001-2005, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălarea banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit deciziei de Tribunalului Bucureşti, generalul a primit 1 an şi 6 luni închisoare pentru trafic de influenţă, 3 ani închisoare pentru spălarea banilor şi 6 luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Pedepsele au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat o condamnare de 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Florin Mihalache a fost trimis în judecată de DNA în mai 2022, fiind acuzat că ar fi cerut de la administratorul unei firme 75.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri, cu care administratorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora.

Astfel, în perioada august 2021 – ianuarie 2022, generalul STS a pretins, în mod repetat, de la administratorul societăţii comerciale (martor în cauză), iniţial un autoturism de lux, ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra reprezentantului a două firme.

„Intervenţia” lui Florin Mihalache trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacţii privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor din Bucureşti şi achitarea de către una dintre firmele reprezentate de omul de afaceri către societatea administratorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 de euro.

„Pentru a disimula provenienţa sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru ‘serviciile’ sale, la data de 6 ianuarie, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut. În contextul menţionat, la data de 12 ianuarie, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinşi, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează procurorii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇