Consiliul de Securitate al ONU a amânat din nou votul asupra unei rezoluţii privind războiul din Gaza, la cererea Statelor Unite. O nouă încercare pentru un votul este așteptată joi.
Amânarea pare a fi menită să-l convingă pe Joe Biden să nu facă uz de dreptul de veto. E aproape sigur că rezoluţia va fi adoptată, dacă Statele Unite, cel mai ferm susţinător al Israelului, se abţin.
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a ajuns miercuri la Cairo, pentru a purta discuții cu oficialii egipteni, în principal despre evoluțiile războiului cu Israelul în Fâșia Gaza. Totodată, Reuters transmite pe surse că sunt în desfășurare discuții mediate de Qatar și Egipt, pentru un al doilea armistițiu în Gaza. Numărul de persoane care urmează să fie eliberate încă se discută, dar Israelul insistă ca femeile și bărbații infirmi să fie incluși pe listă, iar palestinieni închiși pentru infracțiuni grave ar putea fi și ei eliberaţi.
Un oficial israelian a declarat pentru CNN că o încetare temporară a focului ca parte a acordului ar putea dura o săptămână sau două. Însă premierul israelian Benjamin Netanyahu a jurat că nu se va opri până când nu va distruge gruparea. „Atacăm Hamasul cu foc infernal. Peste tot, inclusiv azi. Le atacăm susţinătorii de aproape şi de departe. Toţi teroriştii Hamas, de la primul la ultimul, sunt oameni morţi. Ei au doar două opţiuni: să se predea sau să moară”, a amenințat el.
Institutul pentru Studiul Războiului consideră că Israelul se apropie de etapele finale ale operațiunii din nordul Gazei, după ce IDF a distrus complet cele trei batalioane Hamas care operează în Jabalia, chiar la nord de orașul Gaza. 500 de luptători palestinieni s-au predat forțelor israeliene în tabăra de refugiați.
Între timp, luptele continuă în sud. Locuitorii din Khan Younis au raportat chiar o intensificare a confruntărilor armate între luptătorii Hamas şi forţele israeliene în centrul şi în cartierele estice ale oraşului.
Hamas susține că bilanțul morților în Gaza a trecut de 20.000, iar cel puțin 66% dintre locurile de muncă din enclavă nu mai există, transmite Organizația Internațională a Muncii.
Iată cele mai importante evenimente de miercuri, 20 decembrie, în războiul dintre Israel și Hamas, care a ajuns în ziua 75:
- Încă o amânare la ONU - Votul la ONU a fost amânat din nou, o nouă încercare urmând să aibă loc joi. Lana Nusseibeh, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite - stat inițiator al rezoluției -, a spus că discuțiile continuă la cel mai înalt nivel și că s-a decis să fie acordat „timp diplomației să încerce să obțină rezultate pozitive”. Proiectul de rezoluţie prezentat de Emiratele Arabe Unite solicită suspendarea ostilităţilor în Fâşia Gaza, pentru a facilita mai multe livrări de ajutor umanitar. Un diplomat al uneia din ţările membre ale Consiliului a spus că amânarea pare a fi menită să îl convingă pe Joe Biden să nu facă uz de dreptul de veto. Este aproape sigur că rezoluţia va fi adoptată, dacă SUA, cel mai ferm susţinător al Israelului, se vor abţine. Un vot fusese programat iniţial pentru luni, dar de atunci a fost amânat de mai multe ori.
- Peste 20.000 de morți în Gaza - Hamas susține că bilanțul morților în Gaza a trecut de 20.000. Până acum, Israelul și SUA și-au exprimat îndoielile cu privire la cifrele avansate de grupare, însă organizațiile internaționale, inclusiv ONU și OMS, au spus că datele din teren nu dau motive să contrazică aceste bilanțuri și că numărul morților ar putea fi chiar mai mare, având în vedere dificultatea cu care pot fi confirmate informații în zone de război.
- Documentar despre masacrul de la festival - Un documentar israelian relatează masacrul comis pe 7 octombrie în apropiere de Re'im, unde peste 350 de participanţi la un festival de muzică tehno, Tribe of Nova, au fost ucişi de comandouri Hamas. Filmul cu o durată de 52 de minute, bazat pe imagini video filmate în timpul acestui atac fără precedent al mişcării islamiste Hamas, a fost proiectat miercuri la Ierusalim în faţa unui grup de 20 de jurnalişti internaţionali. documentarul "Supernova: The Music Festival Massacre" va fi difuzat de postul KAN din Israel pe 23 decembrie şi a fost achiziţionat de alte posturi TV din lumea întreagă, inclusiv de BBC World Service din Regatul Unit, ZDF din Germania, SVT din Suedia, DR din Danemarca, RAI din Italia, VRT din Belgia, Canal+ Group's CNews din Franţa şi Record TV din Brazilia.
- Cel puțin 66% dintre locurile de muncă din Gaza nu mai există, transmite Organizația Internațională a Muncii, avertizând că pierderile de joburi vor continua. E vorba despre 192.000 de locuri de muncă pierdute deja. „Astăzi aproape nimeni din Gaza nu mai este capabil să câștige venituri din muncă”, a declarat Peter Rademaker, director regional adjunct al OIM pentru statele arabe.
- Analiza ISW - Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că Israelul se apropie de etapele finale ale operațiunii din nordul Gazei, după ce IDF a distrus complet cele trei batalioane Hamas care operează în Jabalia, chiar la nord de orașul Gaza. 500 de luptători palestinieni s-au predat forțelor israeliene în tabăra de refugiați.
- Atacuri în Liban - Armata israeliană susține că a efectuat lovituri aeriene împotriva mai multor sedii Hezbollah din sudul Libanului.
- Peste 300 de ținte lovite - Trupele israeliene au efectuat lovituri împotriva a peste 300 de ținte din Fâșia Gaza în ultimele 24 de ore, a anunțat armata. IDF susține că loviturile Forțelor Aeriene și Marinei au ucis zeci de agenți Hamas și au distrus infrastructura grupării teroriste.
- Lupte intense - Locuitorii din Khan Younis au raportat miercuri o intensificare a confruntărilor armate între luptătorii Hamas şi forţele israeliene în centrul şi în cartierele estice ale oraşului din sudul Gazei. Oficiali din domeniul sănătăţii au declarat că 12 palestinieni au fost ucişi într-un atac israelian asupra unei case din oraş.
- Israelul a pierdut 132 de soldaţi în luptele din Gaza de când a invadat teritoriul ca răspuns la raidul din 7 octombrie al Hamas, care a ucis 1.200 de persoane.
- Liderul Hamas, în Egipt - Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a ajuns miercuri la Cairo, pentru a purta discuții cu oficialii egipteni, în principal despre evoluțiile războiului cu Israelul în Fâșia Gaza, a declarat gruparea palestiniană. În Egipt, el va purta discuţii cu şeful serviciilor secrete egiptene, Abbas Kamel, cu privire la oprirea agresiunii, pentru a pregăti un nou acord de eliberare a prizonierilor. Egiptul şi Qatarul au contribuit la medierea unui armistiţiu de o săptămână la sfârşitul lunii noiembrie, în timpul căruia 80 de israelieni ţinuţi ostatici în Gaza au fost schimbaţi cu 240 de palestinieni închişi de Israel.
- Negocieri intense pentru al doilea armistiţiu - Sunt în desfășurare discuții mediate de Qatar și Egipt pentru un posibil al doilea armistițiu în Gaza, în baza căruia Hamas ar returna câțiva ostatici în schimbul eliberării prizonierilor palestinieni, a declarat miercuri o sursă pentru Reuters. În timp ce numărul de persoane care urmează să fie eliberate încă se discută, Israelul insistă ca femeile și bărbații infirmi să fie incluși pe listă, a spus sursa, adăugând că palestinienii închiși pentru infracțiuni grave ar putea fi și ei eliberaţi. Un oficial israelian a declarat pentru CNN că o încetare temporară a focului ca parte a acordului ar putea dura o săptămână sau două săptămâni.
- Netanyahu nu se oprește până nu mor toți „teroriștii Hamas” - Premierul israelian Benjamin Netanyahu a exclus orice armistiţiu, până la eliminarea mişcării islamiste palestiniene Hamas, care cere o încetare a confruntărilor armate pentru a elibera ostatici: „Vom continua războiul până la capăt. El va continua până la eliminarea Hamas, până la victorie. Cei care cred că ne vom opri sunt rupţi de realitate. Nu vom opri luptele atât timp cât nu vom fi realizat toate obiectivele pe care ni le-am stabilit: eliminarea Hamasului, eliberarea ostaticilor noştri şi suprimatrea ameninţării din (Fâşia) Gaza. Atacăm Hamasul cu foc, un foc infernal. Peste tot, inclusiv azi (miercuri). Le atacăm susţinătorii de aproape şi de departe. Toţi teroriştii Hamas, de la primul la ultimul, sunt oameni morţi. Ei au doar două opţiuni: să se predea sau să moară”.
- Clip video cu ostatici - Brigăzile Al Quds, aripa armată a mişcării palestiniene Jihadul Islamic, au postat marţi, pe contul de Telegram, un clip video cu doi ostatici israelieni din Gaza, care pledează pentru eliberarea lor. Cei doi bărbaţi s-au identificat drept Gadi Moses şi Elad Katzir şi au cerut intensificarea eforturilor pentru a se putea reuni cu familiile lor. "Murim în fiecare clipă. Ne aflăm într-o situaţie insuportabilă", a spus Moses, uitându-se în cameră, pe un fundal simplu. Cei doi bărbaţi erau amândoi nebărbieriţi şi păreau să fi slăbit. Moses este un fermier de 79 de ani, care a fost capturat de Hamas dintr-un kibuţ pe 7 octombrie. Katzir, 47 de ani, a fost şi el luat dintr-un kibuţ împreună cu mama sa, care ulterior a fost eliberată. Tatăl său a fost ucis.