CFR Cluj mărește lista plecărilor: Negocieri pentru transferul fotbalistului în Superligă

CFR Cluj mărește lista plecărilor: Negocieri pentru transferul fotbalistului în Superligă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a anunțat, în urmă cu câteva zile, trei plecări de la echipă, însă lista se mărește.

Prin vocea lui Nelu Varga, patronul echipei, CFR Cluj a anunțat plecările lui Yevgen Konoplyanka, Luka Juricic și Cristian Bălgrădean în perioada de mercato din iarnă. Tot în iarnă, CFR Cluj ar putea ceda un al patrulea jucător din lot.

Este vorba despre Cătălin Căbuz (27 de ani), portarul pe care CFR Cluj l-a împrumutat la Hermannstadt pentru acest sezon. Potrivit site-ului oradesibiu.ro, Hermannstadt este interesată să-l transfere definitiv pe Căbuz, ale cărui evoluții sunt apreciate de stafful și de conducerea clubului.

ADVERTISING

Hermannstadt și CFR Cluj urmează să se pună la masa negocierilor pentru a stabili viitorul lui Cătălin Căbuz, cel care l-a înlocuit în poarta sibienilor pe Karlo Letica, un alt portar care a evoluat pentru CFR Cluj înainte de a ajunge la Sibiu, care a plecat în vară de la echipă.

Cătălin Căbuz mai are contract cu CFR Cluj până în vara lui 2026.

El a jucat 14 meciuri în toate competițiile sezonului la Hermannstadt, timp în care a păstrat poarta intractă în patru dintre ele.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!