Un nou val de frig vine peste România, cu alertă de la ANM. Va ninge și în București

Un nou val de frig vine peste România, cu alertă de la ANM. Va ninge și în București

Un nou val de frig și precipitații vine peste România, iar meteorologii spun că temperaturile minime ajung până la minus 11-12 grade.

Sud-estul țării va fi din nou afectat de viscol și vor fi ninsori în multe zone din țară, chiar și în București.

De altfel, ANM a emis miercuri dimineaţă o informare de precipitații moderate în toată țara.

De miercuri, de la ora 18.00, până vineri, la ora 8.00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre sud-vest. Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantitățile de apă vor fi de 10...15 l/mp și izolat de 20 l/mp.

ADVERTISING

La munte și în Moldova vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, transmite ANM.

În celelalte regiuni, pe parcursul nopții de miercuri spre joi, vor predomina ploile, apoi vor fi precipitații mixte. Izolat se va depune polei.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia și Dobrogea, cu viteze în general de 40...45 km/h.

Meteorolog: Chiar în zona Capitalei se pot remarca precipitații sub formă de ninsoare

”Spre deosebire de alte ierni, aceste pătrunderi ale maselor de aer mai rece, care se suprarăcește în zona Siberiei, ajung și în zona Europei. La noapte, acest aer rece va determina temperaturi destul de scăzute, care coboară în partea de est a Transilvaniei spre minus 10-11 grade.

ADVERTISING

Apoi, când sistemul noros care aduce precipitații își face simțită prezența, la început precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță, ninsoare – chiar în zona Capitalei se pot remarca în cursul zilei de joi precipitații sub formă de ninsoare”, a spus meteorologul Gabriela Băncilă la Digi24.

ANM a emis şi o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 8.00, în Capitală, cerul va avea înnorări și vor fi precipitații sub formă de ploaie, iar din a doua parte a nopții, posibil se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale de 35-45 km/h). Temperatura minimă va fi de 0...1 grad.

ADVERTISING

De joi dimineața până vineri la ora 8.00, valorile termice vor scădea, astfel că temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă de -2...0 grade. Cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații mixte, apoi seara și noaptea vor predomina ninsorile.

Spre deosebire de ce s-a întâmplat în episodul anterior de ciclon, intensificările de vânt nu vor mai fi la nivelul acela în ţara noastră.

”De data aceasta, se pare că poziționarea acestui ciclon este mai joasă, ceea ce înseamnă o influență cu precipitații solide mai ales în zona Dobrogei continentale și a părții de est a Munteniei – Brăila, partea estică a județelor Ialomița și Călărași”, a explicat Gabriela Băncilă.

La începutul săptămânii viitoare, vremea se va încălzi din nou, iar temperaturile maxime vor ajunge la 12-13, poate chiar 15 grade la mijlocul zilei, cu temperaturi preponderent pozitive în cursul nopții.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇