Senatorii şi deputaţii s-au reunit, luni, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, ocazie cu care Ludovic Orban a adormit în plen.
Au fost prezenţi membri ai Guvernului, fostul preşedinte Emil Constantinescu, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, reprezentanţii cultelor religioase din România, preşedinţi ai mai multor instituţii, membri ai Corpului diplomatic.
În timp ce se rosteau discursurile patriotice de la tribună, în sală, liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, a ațipit în fotoliu.
Jurnaliștii Antena3 l-au filmat în timp ce dormea dus, pe fundalul cuvintelor despre istorie şi semnificația zilei de 1 Decembrie.
Orban nu este însă nici primul, nici ultimul politician surprins de somn într-un moment nepotrivit.