Se anunță o iarnă plină de mutări la FCSB după ce mai mulți jucători au dezamăgit.
Gigi Becali a declarat că va face mutări în iarnă și va renunța la toți jucătorii care nu au confirmat.
Sunt 5 jucători vizați de plecarea de la FCSB în iarnă, în condițiile în care nu au confirmat până acum.
Valentin Crețu ajunge la final de contract și clubul nu mai dorește să-i ofere prelungirea, după ce a primit un cartonaș roșu cu U Craiova 1948.
De asemenea, fundașul stânga Cristian Ganea are și el un viitor incert, după ce Gigi Becali l-a criticat public de mai multe ori. El a prins doar 3 meciuri în campionat și a fost rezervă la ultimele trei partide.
Damjan Djokovic ar putea fi cel mai sonor nume care să plece de la FCSB în iarnă. Gigi Becali a declarat, vorbind despre croat, că "vom vedea în iarnă" ce se va întâmpla cu el, sugerând că îl va da afară. Djokovic are 2 goluri pentru FCSB în 15 partide de campionat.
Dorin Rotariu este un alt jucător de pe lista neagră. Gigi Becali a anunțat că va renunța la el în iarnă, după ce s-a păcălit cu el Rotariu are 4 meciuri la FCSB, fără gol sau pasă decisivă.
Andrea Compagno este și el pe lista neagră, în condițiile în care nu a mai marcat în ultimele 8 partide. El are 4 reușite în acest sezon de Superliga în 15 partide.