Se discută despre ruperea coaliției, și pe surse, dar și direct, cu ridicarea tonului și insulte în conflictul dintre Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu. Este în mod cert de așteptat ca asemenea episoade să se înmulțească pe măsura apropierii alegerilor în care PSD și PNL vor fi adversare politice.
Chiar dacă planul este să rămână în actuala formulă de guvernare și din 2025, de rezultatul alegerilor va depinde ponderea pe care o va avea fiecare, deci tensiunea politică va crește. Până la rupere?
Pentru liberali ar fi singura șansă de a începe redresarea din contracția constantă, adică de pe drumul deschis de PNTCD. Această guvernare este foarte neprietenoasă cu ceea ce ar trebui să reprezinte electoratul PNL, adică în principal mediul de afaceri.
Dar cu două condiții sine qua non: relansarea să nu fie doar prin trecerea în opoziție, ci și prin ofensiva dusă cu o nouă echipă de lideri credibili și cu discurs politic credibil. Deocamdată, niciuna dintre condiții nu e îndeplinită.
Chiar și liberalii care doresc desprinderea, minoritari în partid, așteaptă rezultatul europarlamentarelor cu care prim-vicepreședintele Motreanu l-a amenințat cumva pe Nicolae Ciucă: dacă nu își îndeplinește țintele electorale, trebuie să plece!
Cu alte cuvinte, ori vom sta bine la primul mare scrutin, foarte puțin probabil, și atunci de ce am schimba ceva? Ori va fi dezastru, și atunci ar urma ca seismul disperării să creeze masă critică, să-i înlăture pe Nicolae Ciucă și pe Lucian Bode, să rupă căruța cu PSD și să refacă, să-i zicem așa, dreapta.
Credibil? Nu prea. Cu cât rezultatul va fi mai prost, cu atât mai probabil este ca un partid atât de diluat și degringolat cum este PNL să se agațe cu și mai mare disperare de guvernare.
Ea va rămâne singurul argument care să împiedice exodul primarilor și consilierilor fără de care toamna electorală va fi mai rea decât europarlamentarele. Deja migrația către PSD devine semnificativă, fără minimul argument al guvernării, al Ministerului Dezvoltării, nu vor mai rămâne decât cei care să stingă lumina.
În plus, care dreaptă să fie refăcută, cu cine? Alternativa la PSD cuprinde partide și persoane care se detestă sincer și pentru care prezența în aceeași încăpere este deja un efort. USR și REPER, PNL și Forța Dreptei. Ar trebui atras și UDMR pe care PNL de-abia l-a jefuit de ministere și l-a aruncat în Opoziție la rotativă.
Este deci foarte greu de crezut că liberalii vor alege în masă plecarea din Guvern.
În ceea ce privește PSD, social-democrații au încercat o dată să joace ieșirea de la guvernare ca argument electoral, în 2009. Și au rămas în Opoziție până în 2012.
Cu premier și cu zestrea lor de primari, din ce în ce mai mare, este puțin probabil să plece, chiar dacă guvernarea îi erodează.
Și dacă PNL ar face improbabilul pas în afara Guvernului, iar Marcel Ciolacu ar fi nevoit să constituie altă majoritate, este posibil să o adune la limită cu UDMR, minorități și niște independenți.
L-ar mai desemna Klaus Iohannis? Nu cred că ar avea vreo rezervă pentru contraprestația corectă a premierului. De altfel, dl Ciolacu prestează foarte conștiincios în raport cu dl Iohannis și confortul acestuia.
În plus, faptul că s-ar ajunge în această situație ar însemnă că liberalii au încălcat voința președintelui, care cere mereu liniște și coaliție stabilă că să nu fie deranjat. Dacă-l deranjează, liberalii nu mai au de ce miza pe faptul că le va ține partea. Nici nevoie de ei nu mai are.
În plus, ambele partide știu că le va fi mai greu să guverneze unul fără altul, cât timp niciunul nu își poate permite să intre în coaliție cu suveraniștii, dacă mai vor să vadă vreun ban de la Bruxelles.
Așadar, nu prea are cine să plece din coaliție, oricât de inflamată electoral ar deveni ea.