Emil Grădinescu și Costi Mocanu au fost ținta criticilor pe Internet după comentariul de la meciul dintre România și Israel.
Lor li s-a reproșat că au comentat ca adevărați suporteri, că au strigat la arbitru și la jucători și că nu au fost profesioniști.
Emil Grădinescu a recunoscut că a întrecut într-o oarecare măsură o linie fină, dar spune că a făcut acest lucru fără să-și dea seama, deoarece a fost prins de intensitatea meciului.
“Iniţial, înainte să intrăm în emisiune, ne-am gândit că ar trebui să fim mai calmi, mai detaşaţi. Să avem o plasă de siguranţă, de civilizaţie. Dar a început meciul, ne-a prins tensiunea şi ne-am purtat ca nişte microbişti. Am fost ca nişte suporteri. Vă spun, îmi propusesem să fiu puţin mai distant. Dar nu mi-am dat seama când m-a luat valul şi m-am trezit că strig la arbitru, la Mihăilă, de astea, de peluză.
Dar, mă rog, unora le-a plăcut, altora nu. Am avut atâtea meciuri slabe pe care le-am comentat cu echipa naţională, dar de data asta am simiţit vibe-ul acela din alte timpuri, de pe vremea când România avea naţională bună de tot. Am simţit că sunt stăpâni pe ei, ştiu ce fac. Au ţinut liniile sus, nu au băgat autobuzul în poartă. L-am văzut pe Stanciu care a alergat 15 kilometri, Raţiu foarte bun, surpriza Puşcaş. Cred că uşor, uşor, începe să se lege o naţională. Cred că cel mai bine este să fii tu însuţi şi să te comporţi aşa cum simţi. Aşa am făcut meseria asta 30 şi ceva de ani. Am încredere în instinctele mele.
Cred că am făcut bine aseară. Era un meci tensionat, important, iar dacă vrei să fii distant şi să nu te implici, nu cred că e bine. M-a luat apa rău de tot, cred că dacă reascult comentariul, mi-ar fi un pic ruşine. Sunt unii care nu sunt neapărat fani ai naţionalei, sunt oameni cu un anumit nivel de cultură şi cu pretenţii care s-au simţit ofuscaţi de toate interjecţiile noastre. Poate că lor nu prea le-a plăcut.
Am comentat pentru suporteri. N-am citit reacţia lui CTP, mi-a spus soţia că ne ia la mişto. Foarte bine, asta e dacă aşa crede el. Şi eu am anumite păreri despre articolele lui, dar o las aşa. Până la urmă, nu este rău dacă te înjură CTP-ul. Am fost pur şi simplu microbişti, nu a fost ceva patriotic. Am zis ce am simţit ca nişte oameni care consumă fotbal”, a spus Emil Grădinescu la Fanatik Superliga.
Amintim că România s-a calificat la EURO 2024 după ce a câștigat meciul cu Israel, scor 2-1, prin golurile marcate de George Pușcaș și Ianis Hagi.
În clasamentul grupei I, România este pe primul loc, cu 19 puncte, urmată de Elveția (17 puncte), Israel (12 puncte), Kosovo (11 puncte), Belarus (9 puncte) și Andorra (2 puncte).
România va întâlni Elveția, marți, de la ora 21:45, în ultimul meci al grupei, pe Arena Națională.
Campionatul European va avea loc în Germania, între 14 iunie și 14 iulie 2024.