Definiția deficitului: atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, deci atunci când nu ai destul. Dar când continui să crești cheltuielile, unele cu 40%, creezi și mai mult deficit, deci te împrumuți mai mult si odată cu asta plătești dobânzi mai multe și mai mari.
Până când? Si eu vreau pensii mai mari pentru părinți si bunici, au dreptul la un trai decent, dar cu deficitul ce facem?
Scriam într-o opinie acum câteva săptămâni, că ne jucăm cu focul, acum cred că iese deja fum si se vede flacăra, începem sa ne ardem la degete. Mă refer la deficitul public, elefantul.
Am vorbit cu câteva zile în urmă, în deschiderea zilei a doua a Summit-ului Administratorilor de Fonduri, despre importanța industriei lor pentru economie si piețe, despre piața de capital, dar și despre marea frământare a acestei perioade: deficitul.
Ating iarăși acest subiect pentru că este de datoria mea să o spun, pentru că mandatul primit îmi oferă și îmi cere sa fiu și să gândesc independent, și să apăr stabilitatea financiară a țării.
Intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40%, dar și alte cheltuieli care nu au susținere bugetară ar putea duce la un deficit bugetar de 11%, record absolut, în pandemie! Complet nesustenabil.
Nu trebuie să uităm că am intrat în pandemie cu cel mai mare deficit din Europa, peste limita impusă de Comisia Europeană și fiind deja în procedură de deficit excesiv.
În martie-aprilie am avansat ideea unui deficit de două cifre, lucru care mi-a adus propuneri de pariuri din partea prietenilor pentru că părea o exagerare. Se pare că vom avea un deficit de două cifre, iar problema în sine este viitorul, pentru că deficitul va fi mare și în anii următori, iar reducerea lui va fi dificilă.
Chiar și un deficit de 10% este foarte mult. Iar problema în sine este viitorul, pentru că deficitul va fi foarte mare și in anii ce vin, iar reducerea lui va fi grea, foarte grea chiar, dureroasă, dar totuși inevitabilă, gradul de îndatorare al țării aflându-se pe o pantă puternic ascendentă.
Contextul ne-a ajutat anul acesta, străinii ne-au cumpărat datoria publică, însă nu putem continua așa pentru totdeauna. Piețele au fost bune cu noi, însă piețele sunt sentimentale, se schimbă peste noapte, azi iți dau bani, mâine iți închid telefonul. Ajungem să depindem din ce în ce mai mult de ele, pentru că avem nevoie de bani din ce în ce mai mulți, cu împrumut, de la ele.
Când ești pe deficit, cheltuiești bani pe care nu-i ai. Anul acesta la fiecare 100 de lei încasată, Statul se împrumută încă 34 de lei doar pentru a-și plăti cheltuielile. Nu se poate continua așa la nesfârșit. Dacă ai fi pe bugetul personal și ai câștiga 100 de lei și ai cheltui 134 de lei lună de lună, nu știu cât ai putea continua așa. Iar in anii ce vin va trebui să rambursăm aceste împrumuturi, dacă nu noi, atunci copiii noștri, cred cu tărie că nu este genul de moștenire care ii va ajuta pe cei mici cu ceva în viață.
De asemenea, riscul de retrogradare a ratingului suveran al României, de către agențiile de rating, este mai mare ca oricând. Acestea ar putea aștepta să vadă legea pensiilor promulgată înainte de a acționa, de a ne retrograda la statutul „nerecomandabil investițiilor”. Sau nu. Dar poți lasă stabilitatea financiară să atârne de un fir de ață?
Eu cred că răbdarea lor se apropie de sfârșit. Toate cele 3 agenții vor reevalua România pe acest final de an, de la toate avem deja perspectivă negativă, toate urmăresc îndeaproape ce se întâmplă cu legea pensiilor. Mai cred că ne vom împrumuta mai greu și mai scump dacă aprobăm cheltuieli pe care nu ni le permitem.
Articol publicat și pe Project-e.ro
Cristian I. Popa este membru al Consiliului de administrație al BNR si membru al Consiliului Asociației CFA Romania.