Tribunalul Naţional al Spaniei a decis să se pronunţe în favoarea fotbalistului brazilian Dani Alves în litigiul său cu Fiscul din această ţară, pe care îl obligă să-i restituie fostului jucător al Barcelonei suma de 3,2 milioane de euro, considerând că acesta şi-a declarat corect drepturile de imagine în perioada în care a jucat pentru clubul catalan, informează agenţia EFE.
În două sentinţe din 25 octombrie şi 2 noiembrie, Curtea de Contencios Administrativ a Tribunalului Naţional a admis contestaţiile prezentate de fotbalist împotriva rezoluţiilor Tribunalului Economico-Administrativ Central (TEAC) corespunzătoare declaraţiilor sale de venit din sezoanele 2009-2010 şi 2011-2012.
Fiscul a început să-l investigheze pe Dani Alves în 2014 pentru impozitarea drepturilor sale de imagine de pe vremea când juca la FC Barcelona şi pe care le transferase către Cedro Sports, unde deţinea 51 la sută din capital, iar alte 49 la sută aparţineau soţiei sale Dinorah Santana Da Silva, la rândul ei administrator comun al acelei companii.
Alves, care se află în arest preventiv din luna ianuarie în aşteptarea judecării sale pentru delictul de agresiune sexuală, şi-a cesionat în 2008 drepturile de imagine companiei Cedro Sports pentru 1,6 milioane de euro şi, când a semnat în acelaşi an pentru FC Barcelona, clubul i-a plătit o parte din salariu prin intermediul acestei societăţi.
În cadrul inspecţiei sale, Fiscul a considerat că beneficiile obţinute din exploatarea acestor drepturi de imagine ar trebui să fie calculate drept câştiguri de capital în conformitate cu legea impozitului pe profit.
Dani Alves se află într-o închisoare din Barcelona după ce a primit acuzați de agresiuni sexuale. Mai mult, anchetatorii au decis închiderea anchetei în cazul lui Alves, iar brazilianul urmează să fie judecat pentru faptele de care este acuzat.
El este acuzat că a violat o tânără în toaleta unui club de noapte din Barcelona pe 30 decembrie 2022.