De ce spune Patrick Mouratoglou că Simona Halep "este o victimă" în cazul de dopaj

De ce spune Patrick Mouratoglou că Simona Halep "este o victimă" în cazul de dopaj

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep din momentul în care sportiva noastră a fost depistată pozitiv cu roxadustat, a făcut noi declarații despre cazul de dopaj.

Mouratoglou consideră că Simona Halep „este o victimă” în cazul de dopaj care i-a adus o suspendare de patru ani din partea ITIA și Sports Resolutions.

Simona Halep își caută dreptatea la TAS, tribunal elvețian care a înregistrat apelul depus de sportiva noastră la decizia suspendării timp de 4 ani, iar Patrick Mouratoglou a luat pe umerii săi toată responsabilitatea situației în care a ajuns românca.

ADVERTISING

Antrenorul a spus că Simona nu s-a dopat niciodată, ci doar s-a întâmplat ca suplimentul pe care el și echipa lui i l-au recomandat - Keto MCT de la firma Quantum Nutrition - să fie contaminat cu roxadustat. În ceea ce privește apelul de la TAS, Patrick Mouratoglou s-a declarat încrezător pentru viitorul Simonei.

„Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie.

ADVERTISING

S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.

Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că tribunalul independent va constata că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă și trebuie să revină pe teren și să joace cât de repede posibil”, a declarat Patrick Mouratoglou, în cadrul podcastului Tennis Weekly.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!