Italia și Canada s-au calificat în finala competiției Billie Jean King Cup

Italia și Canada s-au calificat în finala competiției Billie Jean King Cup

Italia şi Canada s-au calificat în finala competiţiei feminine de tenis pe echipe Billie Jean King Cup, care va avea loc duminică la Sevilla (Spania), informează AFP.

Sâmbătă, în semifinale, Italia a dispus cu 2-0 de Slovenia graţie victoriilor obţinute de Martina Trevisan şi Jasmine Paolini în meciurile cu Kaja Juvan, respectiv Tamara Zidansek.

Canada a învins la rândul ei în penultimul act, cu 2-1, echipa Cehiei, urmând să dispute prima finală din istoria sa în această competiţie.

Gabriela Dabrowski şi Leylah Fernandez au format perechea care a adus victoria Canadei în meciul decisiv de dublu împotriva cuplului ceh Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.

ADVERTISING

Ediţia 2022 a acestei competiţii a fost câştigată de Elveţia, victorioasă în finala cu Australia, două naţiuni eliminate anul acesta în faza grupelor.

Rezultate - semifinale:
Italia - Slovenia 2-0
Martina Trevisan (Italia) - Kaja Juvan (Slovenia) 7-6 (8/6), 6-3
Jasmine Paolini (Italia) - Tamara Zidansek (Slovenia) 6-2, 4-6, 6-3

Canada - Cehia 2-1
Leylah Fernandez (Canada) - Marketa Vondrousova (Cehia) 6-2, 2-6, 6-3
Barbora Krejcikova (Cehia) - Marina Stakusic (Canada) 6-2, 6-1
Gabriela Dabrowski/Leylah Fernandez (Canada) - Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia) 7-5, 7-6 (7/3)

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!