Ninsori la munte și furtuni în 37 de județe: Două coduri galbene de la ANM

Ninsori la munte și furtuni în 37 de județe: Două coduri galbene de la ANM

Ninsori la munte şi furtuni în restul ţării ne aşteaptă în acest weekend, după ce vremea s-a răcit deja în toată ţara. Însă nici toamnă cu adevărat nu putem că spune că vine încă, pentru că săptămâna viitoare ne așteptăm din nou la aer cald, arată ANM.

Meteorologii au emis sâmbătă dimineaţă două avertizări de tip cod galben de vijelii, ninsori și viscol, care vizează 37 de județe.

Prima avertizare intră în vigoare sâmbătă, la ora 17, şi e valabilă până duminică dimineaţa, la ora 8.

Vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat peste 70 km/h.

ADVERTISING

În zona montană vor fi precipitații mixte, iar la peste 1.400 m vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20...30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpații Orientali.

La munte vor fi rafale de 60...80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90...100 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută, precizează ANM.

Unele intensificări ale vântului cu viteze de 45...55 km/h vor fi și în restul teritoriului. În dimineața zilei de duminică în zonele joase din estul Transilvaniei și Maramureș, trecător vor fi precipitații mixte.

harta-cod-galben-vant-1
Foto: ANM

A doua avertizare cod galben este valabilă duminică, între orele 8 şi 18.

ADVERTISING

Atunci vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat peste 70 km/h.

În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10...15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă.

La munte vor fi rafale de 60...80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 m, peste 90...110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută, adaugă ANM.

cod-galben-vant-12-nov
Foto: ANM

Cum va fi vremea la Bucureşti

În Capitală, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze în general de 55...60 km/h.

ADVERTISING

Cerul va prezenta înnorări diseară, când trecător va ploua slab, apoi se va degaja treptat.

Temperatura minimă sâmbătă noapte va fi de 4...6 grade.

Duminică vremea va fi vântoasă în cea mai mare parte a intervalului, cu rafale în general de 55...60 km/h.

Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar temperatura maximă va fi de 14...15 grade.

Meteorolog: Nici măcar toamnă cu adevărat nu putem că spune că vine

"Însă un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre dinspre vest către est și va determina precipitații, precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane, acolo unde a mai nins și zilele trecute și se va depune strat de zăpadă, dar și precipitații specifice anotimpului cald în partea de sud-est a teritoriului. 

Acolo vom avea averse însoțite de descărcări electrice și chiar intensificări de scurtă durată ale vântului. 

(...) Acest front atmosferic rece aduce după sine nu numai precipitații, aduce și o masă de aer mai rece. 

Dislocuirea celor două mase se va face cu intensificări ale vântului, cu fenomene specifice instabilității atmosferice, dar și cu temperaturi mai scăzute ce se vor resimți duminică în nordul, în centrul teritoriului, când maximele vor fi de 7-8-9 grade.

În partea de sud, de sud-est, temperaturile rămân mai ridicate de atât, până la 15-16 grade, dar avem alternanțe termice de la o zi la cealaltă. 

Nici măcar toamnă cu adevărat nu putem că spune că vine încă, pentru că săptămâna viitoare ne așteptăm din nou la aer cald", a explicat Alina Şerban, meteorolog ANM, pentru Antena3.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇