Coliziune între două trenuri în India: 13 morți și 39 de răniți

Coliziune între două trenuri în India: 13 morți și 39 de răniți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bilanțul morților din accidentul de tren din India a crescut la 13. Alte 39 de persoane sunt rănite, a anunțat luni un oficial, anchetatorii suspectând că eroarea umană a fost cauza accidentului.

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit duminică în statul indian Andhra Pradesh.

Cel puţin trei vagoane ale unuia dintre trenuri care transporta zeci de pasageri au fost deraiate în urma impactului, a declarat Nagalakshmi S., un oficial guvernamental din districtul Vizianagaram, aflat în apropierea locului accidentului feroviar, pentru Reuters.

Accidentul s-a produs când trenul de pasageri Visakhapatnam-Ragada a oprit din cauza unei defecţiuni tehnice şi un alt tren, cursa expres Visakhapatnam-Palasa, a intrat în el în plin, provocând deraierea unor vagoane, a declarat şi un oficial al căilor ferate.

Ministrul şef al statului Andhra Pradesh, Y.S. Jagan Mohan Reddy, a dispus imediat să fie luate măsuri pentru trimiterea de ajutoare şi a cerut ca ambulanţe din Visakhapatnam şi Anakapalli, cele mai apropiate districte de Vizianagaram, să fie trimise de urgenţă la faţa locului, a precizat biroul său într-un comunicat.



Ministrul a emis de asemenea ordine pentru coordonarea altor departamente guvernamentale pentru luarea măsurilor necesare pentru gestionarea situaţiei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇