Sfatul salvamontiștilor: Aplicația pe care e bine să o ai cu tine când urci pe munte

Sfatul salvamontiștilor: Aplicația pe care e bine să o ai cu tine când urci pe munte

Salvamontiştii braşoveni le recomandă turiştilor care urcă pe munte să verifice dacă au instalată, pe telefonul mobil, aplicaţia tip busolă, care dă date privind locaţia.

Salvatorii precizează că aceasta este accesibilă şi în zonele unde nu există semnal GSM sau de internet şi poate ajuta la localizarea celor care se rătăcesc.

”În ultima perioadă ne-am confruntat cu situaţii în care turiştii aflaţi în zone îndepărtate sau izolate, pe munte, cu semnal slab sau chiar fără semnal de GSM au putut să acceseze serviciul 112 dar erau în imposibilitatea sau necunoaşterea posibilităţilor telefonului de a ne spune locaţia. Majoritatea telefoanelor au instalată aplicaţia de busolă, de compas, care ne dă locaţia şi pentru acest lucru nu avem nevoie de semnal GSM sau de conexiune la internet. Simpla cunoaştere a posibilităţilor telefonului ne poate ajuta foarte mult să localizăm persoana”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Salvamont Braşov.

ADVERTISING

Ei au precizat că multe telefoane mobile sunt cumpărate cu aplicaţia busolă deja instalată, iar dacă aceasta nu există ea poate fi instalată gratuit.

Recomandarea salvatorilor montani este făcută în contextul în care, în ultima perioadă, aceştia au primit solicitări privind recuperarea unor turişti rătăciţi pe munte care nu au ştiut să dea deloc informaţii despre zona în care se aflau.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇