Fabrica de Arme Cugir este pe punctul de a încheia omologarea unei noi arme de asalt de producție românească, realizată la standarde NATO.
Noua pușcă cu calibrul de 5,56 x 45 mm este rezultatul unui proiect la care se lucrează de peste un deceniu, în colaborare cu firma Stimpex România și Compania Națională Romarm.
Arma a fost prezentată miercuri, în Piața Cetății din Alba Iulia, de Ziua Armatei Române, relatează Cugir Info.
"Este o armă în dezvoltare, ambidextră, cu reflex vizor, pat rabatabil și detașabil. În acest moment este în omologare în fabrică, iar în aproximativ o lună-două va fi omologată la standarde NATO și vom vedea care sunt perspectivele. Pasul următor este să intre în dotarea Forțelor Armate, dacă se dorește", au declarat la eveniment reprezentanții Fabricii de Arme Cugir.
Prețul unei asemenea arme, cu o cadență de 600 de gloanțe pe minut și o viteză a glonțului de 900 de metri pe secundă, este estimat la 900-1.000 de dolari bucata, cu echipare completă.
Pușca de asalt are sistem mecanic și optic de ochire și o greutate de aproximativ 3.2 kilograme.
Țeava de 40,64 cm poate fi scoasă și schimbată cu una mai scurtă, iar pe șinele picatinny se pot monta și alte sisteme de ochire. Arma de asalt de calibrul 5,56 x 45 mm, poate fi folosită și în modul automat și semiautomat (foc cu foc).
Pușca, realizată pe platformă de Kalașnikov, era gata încă din 2019, dar nu se încadra în greutatea cerută și avea probleme cu patul. Atunci s-a apelat la o colaborare cu societatea Stimpex București, iar rezultatul a fost o armă fiabilă, care a trecut foarte bine testele la care a fost supusă.
Arma a fost testată și de MApN, care a cerut ca țeava să reziste la mai multe focuri, față de cât era proiectată, cerință care a fost rezolvată, relatează Adevărul.
Ulterior, reprezentanții Armatei ar fi cerut ca arma să reziste la și mai multe focuri, cu 30% mai mult, o cerință care depășea chiar și standardele NATO. Cei de la Cugir și Stimpex au rezolvat și această problemă, dar nu a venit nicio comandă de la Ministerul Apărării. Proiectul a fost intens susținut de Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării și premier, în prezent președinte al Senatului.